Ea a bătut în lung şi-n lat şoselele Americii şi ale Europei

22 iulie 2018 21:01   Național
Ultima actualizare:

Şi frumoasă, şi curajoasă! Crina Luncian (35 de ani) şi-a petrecut mai bine de jumătate din viaţă pe şoselele din Europa şi din Canada, la volanul TIR-ului, dar şi ca şoferiţă de troleibuz şi autobuz. Un ziar şi două televiziuni din Elveţia au realizat reportaje cu tânăra aflată mai mereu la volan.

Avea numai 16 ani când pleca în străinătate, doar cu un rucsac şi cu 1.000 de mărci germane! Crina Luncian rămăsese orfană de ambii părinţi şi visa să cucerească lumea. 

„La 15 ani eram deja singură, după ce mama şi tata s-au stins pe rând”, povesteşte tânăra pentru adevarul.ro. “Aveam o verişoară în Spania şi am decis să plec la ea, iar în primii ani am fost chelneriţă“. După câţiva ani, Crina s-a întors în ţară, ca să facă şcoala de şoferi de camion şi de autobuz. Se întâmpla în 2005, iar de Crina se lipise deja microbul şofatului: „Volanul înseamnă şi hobby, şi muncă. Asta îmi place să fac, n-aş concepe să lucrez altceva”. Doi ani mai târziu, ea traversa Atlanticul şi se angaja ca şoferiţă de TIR la Montreal, în Canada. Timp de doi ani, a colindat la volan şoselele îngheţate ale Canadei şi drumurile nesfârşite din Statele Unite. „Eu sunt o fire sociabilă, dar când eşti şofer de TIR, eşti mai mereu singur, doar tu şi camionul. Îmi lipsea ceva“, mărturiseşte tânăra.

În 2008, Crina s-a întors acasă, la Mediaş, şi s-a angajat ca şofer de autobuz, la compania de transport public. “A fost puţin ciudat, la început, fiindcă oamenii nu prea aveau încredere să se urce într-un autobuz condus de o femeie“, se amuză ardeleanca. Ulterior, s-a mutat la Cluj, unde a lucrat ca şofer de autobuz pentru o companie privată. În 2014, a plecat în Germania, unde a condus autobuze până anul trecut, când s-a mutat în Elveţia, la Biel. 

În Ţara Cantoanelor, Crina conduce şi troleibuze, şi autobuze. Şoferiţa n-a avut niciodată incidente sau accidente şi se simte ca peştele în apă la volan. „În Germania, când eram pe autobuz, se mai întâmpla să se urce câte un călător beat, care făcea scandal. Îi recunoşteam repede pe cei «afumaţi», de obicei erau străini. Îi luam de braţ şi îi dădeam jos din autobuz, dacă săreau calul“, spune ea. 

În Elveţia s-a adaptat repede. Salariul generos şi condiţiile bune compensează faptul că se trezeşte şi la 2.00 dimineaţa pentru a intra în tură. Crina Luncian a devenit în scurt timp şi imaginea companiei de transport public din Biel. Tânăra apare în reclame şi în afişele companiei. Recent, un ziar local din Biel a publicat povestea ei, iar două posturi de televiziune din Elveţia au difuzat interviuri cu românca. „Mă simt liberă la volan şi îmi place să lucrez cu oamenii. Asta vreau să fac toată viaţa”, mărturiseşte ea.

«Nu avem autostrăzi şi căi ferate»

Crina a învăţat nu mai puţin de cinci limbi străine: vorbeşte spaniolă, engleză, franceză, germană şi italiană, aşa că se descurcă oriunde. Deşi admite că de multe ori îi este foarte dor de ţară şi de prieteni, mai rămâne în Elveţia. „Uneori e deprimant când ajung în România. E sărăcie, iar peste tot nu auzi decât de oameni care nu-şi pot plăti cheltuielile, de sărăcie şi de necazuri. Nu avem şosele, autostrăzi, căi ferate. E trist să vezi că, indiferent cine se află la guvernare, lucrurile bat pasul pe loc“, oftează tânăra. 

Mai multe