Ea a operat-o pe Adriana!

7 mai 2012 17:48   Național
Ultima actualizare:

Este medic de 20 de ani, a efectuat aproape 7.000 de operaţii estetice, dar cu toate astea un om a murit după ce a fost operat de ea. Rodica Cruţescu i-a micşorat sânii Adrianei Băncilă, în decembre 2010. După nouă zile de la intervenţie, femeia, în vârstă de 39 de ani, a decedat.

Operaţia a fost făcută la Euroclinic, însă, imediat după tragedie, clinica privată a întrerupt colaborarea cu Rodica Cruţescu (foto jos), care lucrează, în prezent, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

„De când sunt director medical al Spitalului Euroclinic, doamna doctor nu a mai operat aici. Nici măcar nu o cunosc", ne-a spus doctorul Rubin Munteanu.

Pe de altă parte, preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, prof. dr. Ioan Lascăr, ne-a declarat că în cazul morţii Adrianei Băncilă ancheta e încă în desfăşurare.

„În prezent, cazul se află la Comisia de Disciplină a Colegiului. Ancheta e în desfăşurare. Ştiu că există şi un proces penal în acest caz.

De asemenea, ştiu că în urma expertizei medico-legale a rezultat că pacienta a decedat din cauza unei embolii pulmonare (n.r. blocarea bru­­tală a uneia dintre ramurile arterei pulmonare), care nu are nici o legătură cu operaţia de micşorare a sânilor", ne-a explicat prof. dr. Lascăr, care a mai spus că, deocamdată, nu există o decizie finală în acest caz.

Potrivit familiei, Adriana a fost operată chiar când se afla la ciclu, întrerupsese anticoncepţionalele doar cu o săptămână înainte de operaţie şi avea probleme de circulaţie.

„Toate aceste aspecte nu au fost luate în calcul atunci când a fost urcată pe masa operaţie şi sunt convins că ele au dus la embolia suferită ulterior", ne-a mărturisit, cu lacrimi în ochi, Radu Băncilă, soţul femeii.

A murit în 2010, după cinci stopuri cardiace

Click! a prezentat pe larg, în ediţia de ieri, trista poveste a Adrianei.

În decembrie 2010 a vrut să-și micșoreze sânii, însă operaţia i-a fost fatală, deoarece a făcut cinci stopuri cardiace și a intrat în comă profundă.

Totul s-a întâmplat rapid. Pe 22 decembrie 2010 s-a internat, iar pe 31 dembrie a murit.

În urma ei a rămas un băieţel, care la vremea aceea avea șase ani și care încă suferă enorm după ce și-a pierdut mama.

Mai multe