Ea «aduce» preţurile mici la raft

31 mai 2015 20:07   Național
Ultima actualizare:

A schimbat mii de preţuri şi mult timp de acum înainte o să le viseze. Constanţa Pavel este unul dintre salariaţii care de câteva nopţi modifică TVA în magazine. Click! a urmărit cum procedează unul dintre participanţii la “Revoluţia TVA” şi vă prezintă secretele operaţiunii.

“Am efectuat modificările de preţuri aplicând noul TVA scăzut, mai ales după închiderea magazinelor, noaptea. Am început pe 29 mai şi acum aproape am terminat”, ne povesteşte Constanţa, care visează doar calcule. Am găsit-o duminică (31 mai), între rafturile de la raioanele de băcănie, verificând a suta oară preţurile cu aparatul special care modifică TVA.

“Trebuie să fim gata mâine când vin clienţii pentru că ne aşteptăm la o adevărată invazie. Nu cred că există om să nu ştie de măsură şi toată lumea ne întreabă de acum trei-patru zile dacă nu cumva dăm drumul mai devreme la produse cu noile preţuri”, spune Constanţa, salariată la unul dintre marile lanţuri de retail din România, Carrefour.

Au lucrat 3 zile la noile preţuri

Taxa pe valoarea adăugată se reduce de luni (1 iunie) de la 24% la 9% pentru alimente, băuturi nealcoolice, animale-păsări vii, seminţe-plante şi ingrediente pentru prepararea alimentelor. Astfel, preţurile tuturor acestor produse ar trebui să scadă cu 12%, marii retaileri anunţând că vor transfera diferenţa, integral, clienţilor. Pentru a nu fi probleme, preţul vechi a fost păstrat lângă cel nou, astfel încât fiecare client să sesizeze diferenţa.

Cumpărătorii ar trebui să găsească noile preţuri semnalizate la raft, iar pe bonul fiscal vor putea citi, sub totalul de plată, cât a însumat TVA de 9% şi cât cea de 24% (în cazul produselor cu cotă standard).Consiliul Concurenţei a avertizat retailerii că va verifica la nivel naţional evoluţia preţurilor şi după reducerea cotei, pentru a vedea dacă efectul este menţinut în timp.

Specialiştii estimează că luni va fi un aflux mult mai mare de cumpărători, în condiţiile în care este şi zi liberă, iar românii se vor înghesui să vadă dacă “minunea” scăderii preţurilor chiar s-a petrecut.

Ce produse vor fi de luni mai ieftine

De luni vom cumpăra carne, mezeluri, peşte şi crustacee, lapte şi produse lactate mai ieftine. Pe lista alimentelor cu TVA redusă la 9% figurează şi ouăle, plantele destinate consumului uman sau animal ori sub formă de ingrediente pentru gătit, legume, fructe, tuberculi, citrice şi pepeni, cereale, mirodenii, produse de morărit.

Însă nu doar alimentele vor fi taxate cu 9%, ci şi băuturile nealcoolice (sucuri, cafea, ceai) şi serviciile de restaurant şi catering. Cel puţin teoretic, preţurile la raft ar trebui să scadă cu circa 12-13%. Efectele, spun specialiştii, vor fi stimularea consumului şi descurajarea evaziunii fiscale. 

Mai multe