Ea e pentru a cincea oară «Miss Fitness Universe»
Anca Bucur, instructor de aerobic și sportiv de performanţă, a cucerit weekendul acesta titlul de campion mondial în cadrul concursului internațional de fitness “Miss Fitness Universe”.
“Am avut lacrimi în ochi de bucurie când am aflat rezultatul. Este o reușită extraordinară pentru mine - orice sportiv își dorește să devină campion, ca mai apoi să își confirme valoarea” a declarat Anca Bucur, la finalul competiției.
Competiția din weekendul trecut a constat în trei probe: exercițiul de fitness (45% din nota finală), proba costumului de baie (45% din nota finală) și interviul (10%). “Aduc acasă marele trofeu pentru a cincea oară. Peste o luna împlinesc 30 de ani și cred că mi-am făcut un cadou frumos”, a mai spus Anca Bucur.
Campioana a început să ia lecții de balet de la trei ani, apoi a făcut performanță în gimnastica aerobică.