Ea stăpâneşte un monstru de 73 tone
Este tânără, frumoasă şi îşi petrece cea mai mare parte a timpului în avion. Nu, nu vorbim de vreo stewardesă, ci chiar de pilot.
Andreea Liţescu este una dintre puţinele "doamne" aviator din România. Piteşteanca are numai 28 de ani, dar pilotează avioane de mai bine de un deceniu. A început la 17 ani, cu un avion românesc pe care l-a urnit cu multe emoţii de pe aerodromul Geamăna.
"În clipa în care am văzut un avion de acrobaţie decolând de pe pistă, am ştiut că aviaţia este provocarea de care aveam nevoie. Am urmat Facultatea de Inginerie Aerospaţială din cadrul Politehnicii Bucureşti, Academia Română de Aviaţie Civilă, devenind pilot de elicoptere pe Eurocopter 120 şi 155 Dauphin. Am zburat apoi pentru o companie din România pe Boeing 737, iar de un an şi jumatate zbor în cadrul Wizz Air, pe Airbus 320", sună, pe scurt, CV-ul impresionant al Andreei Liţescu.
Majoritatea pasagerilor privesc cu surprindere la tânăra de la manşa avionului, mulţi îşi dau coate şi zâmbesc pe sub mustăţi. Pentru Andreea, însă, acesta e un motiv în plus de mândrie.
"Meseria este la fel de grea şi pentru bărbaţi, şi pentru femei. Reuşesc numai cei care au determinare şi luptă să transforme un simplu vis în realitate." Ea a reuşit şi nu ar schimba nimic, niciodată, pentru că nu-şi imaginează viaţa fără avioane. Prima zi în care zbori singur, dimineţile în care vezi răsăritul din avion sau prima cursă cu aeronava plină cu pasageri, spune tânăra, sunt amintiri pentru toată viaţa.
Prima cursă: Bucureşti - Arad - Barcelona
Pentru Andreea Liţescu, cabina piloţilor este cu siguranţă cel mai frumos birou din lume. Ca să ajungi aici, însă, nu e deloc uşor. E nevoie multă ambiţie şi sute de ore de antrenament şi cursuri speciale. Prima cursă la bordul avionului plin cu pasageri a fost una destul de lungă, Bucureşti - Arad - Barcelona şi retur, însă tânăra nu-şi aminteşte mare lucru. A fost atât de emoţionată, încât i s-a părut că a trecut totul într-o secundă.