EBa şi-a ales un miliardar ca naş de cununie!

8 iulie 2012 16:23   Național
Ultima actualizare:

Elena Băsescu e trup şi suflet alături de tatăl ei, suspendat vineri, de Parlament, din funcţia de preşedinte al României. Între două mitinguri de susţinere, mezina lui Băsescu abia dacă mai găseşte timp să continue pregătirile de nuntă.

Până când preşedintele şi ceilalţi membri ai familiei Băsescu vor trece peste momentele grele din politică, de toate aranjamentele nunţii ce va avea loc în luna septembrie se ocupă mirele Bogdan Ionescu, alias Syda, şi familia acestuia.

De altfel, adeptă a respectării tradiţiei româneşti, Elena vrea ca familia mirelui să facă nunta, iar ea să joace doar rolul miresei.

Probabil că de aceea domnişoara Băsescu nu a protestat când Bogdan a anunţat-o că a ales naşii. Iniţial, ea îşi exprimase dorinţa ca sora ei să-i pună verigheta pe deget, dar, aşa cum Click! v-a dezvăluit, relaţia Ioanei cu iubitul ei Giovanni Francesco nu e tocmai pe roze.

Aşa că mezina preşedintelui a fost de acord ca soţii Doicescu să-i fie naşi de cununie. Raul Doicescu este un reputat om de afaceri, preşedintele firmei de construcţii Bog'Art, având o avere estimată la 20 de milioane de euro, conform Forbes România 500 Miliardari.

De altfel, el este unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai familiei Ionescu, fiind deseori în vacanţe la Monte Carlo alături de părinţii lui Bogdan, dar şi de alţi politicieni precum Adriean Videanu şi Radu Berceanu.

64% din români sunt de acord cu demiterea lui Băsescu

Traian Băsescu a fost suspendat vineri din funcţia de preşedinte al României cu 256 de voturi pentru, românii urmând să decidă la referendumul din 29 iulie dacă îşi poate continua sau nu mandatul.

79,8% din românii cu drept de vot intenţionează să se prezinte la referendum, potrivit unui sondaj realizat pentru Europa FM de IMAS. 64,3% din participanţi vor vota pentru demiterea acestuia şi doar 27,4% vor vota împotriva demiterii lui Traian Băsescu. Până la referendumul din 29 iulie, preşedinte interimar va fi Crin Antonescu, şeful Senatului.

Mai multe