Ecaterina Andronescu, declarație scandaloasă: ”Am învățat să nu urc în mașină cu străini”

2 august 2019 12:21   Național
Ultima actualizare:

Ecaterina Andronescu a făcut o afirmație controversată în legătură cu cazul Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani care a fost răpită și sechestrată în Caracal după ce a luat o mașină la ocazie. Ministrul Educației a afirmat joi seară, într-o emisiune la Antena 3, că ea a „învăţat de acasă să nu se urce cu străini în maşină”.

UPDATE Viorica Dăncilă a demis-o pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei. ”Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcţia de Ministru al Educaţiei pentru declaraţiile profund greşite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate”, a anunţat premierul pe pagina sa de Facebook.

„Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc în nicio maşină străină”, a spus Ecaterina Andronescu, la Antena 3. „De exemplu, Alexandra - m-am interesat la Inspectoratul Școlar - mergea la școală, avea abonament. Ce a determinat-o să se ducă la mașină de ocazie? Cred că va trebui, la începutul anului școlar, să introducem în toate școlile un sistem de protecție a copiilor și de a îi învăța să se protejeze singuri, să se ferească, pentru că eu am învățat și de-acasă... Cred că toate aceste lucruri trebuie să le repetăm și la scoală”, a mai spus ministrul Ecaterina Andronescu în emisiune.

Declaraţiile controversate ale ministrului Educaţiei au stârnit o reacţie fermă din partea deputatei PNL Adriana Săftoiu, care s-a aflat de asemenea în platoul emisiunii de la Antena 3.

„Eu nu ştiu la ce vreme din perioada comunistă s-a referit dna Andronescu, însă pe vremea mea, adică prin anii '87- '89, eu obişnuiam să merg cu autostopul. Să nu idealizăm perioada comunistă. Şi adulţii fac autostopul (...) Dacă nu ar fi existat doar două curse, la ora 7.00, respectiv, la ora 17.00, Alexandra nu ar fi fost nevoită să ia o ocazie ca să ajungă la timp în oraş. Alexandra nu a greşit că a luat o ocazie. E vina noastră că la sate nu asigurăm, la intervale mai dese, mijloace de transport. Dna Andronescu însă susţinea sus şi tare ideea ei”, a declarat Adriana Săftoiu, pentru Adevărul.

Transportul elevilor în mediul rural, o problemă

Amintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, Federația Elevilor din România a solicitat Guvernului să ia măsuri de urgență pentru remedierea situației transportului pentru elevi, având în vedere tragedia petrecută la Caracal. Elevii din mediul rural sunt nevoiți să călătorească la ocazie deoarece transportatorii nu practică toate traseele, atrăgea atenția Federația Elevilor.

Citește și:

Ecaterina Andronescu împlineşte 71 de ani. Ne-a spus de ce nu îşi arată vârsta

Traian Băsescu, despre Ecaterina Andronescu: «Blestemul sistemului de educaţie românesc»

Mai multe