Edi Irimia atacă Cetatea Filmului: s-a asociat cu doi producători de la Hollywood și aduce Superkombat pe marile ecrane
Românul Edi Irimia, CEO al Superkombat, intră puternic în lumea filmelor de acțiune, după ce compania sa s-a asociat cu doi dintre cei mai cunoscuți producători de la Hollywood.
Zilele trecute, la București, în cadrul centrului de evenimente Le Château - Castelul din Inima Capitalei, Eduard Irimia a anunțat cel mai important proiect din cariera sa antreprenorială, odată cu asocierea produsului său Superkombat cu industria filmelor de acțiune, acest lucru fiind posibil prin finanțarea și realizarea unor filme de acțiune în care vor apărea atât sportivi sau actori din România, cât și din alte țări, toți aflați sub managementul Superkombat.
Pe scena Le Château, alături de Irimia au urcat doi dintre cei mai cunoscuți producători de filme de acțiune de la Hollywood - Moshe Diamant și Christopher Milburn, cei care, împreună, au rulat bugete de peste 650 de milioane de dolari, în producții care au fost distribuite global. În timpul carierei lor, cei doi au colaborat cu nume grele ale cinematografiei de peste ocean, printre care enumerăm Josh Harnet, Selena Gomez, Jean-Claude van Damme, Dolph Lundgren, Michael Douglas, Antonio Banderas, Scarlett Johansson, Donald Sutherland, Sissy Spacek, Jon Voight și mulți alții. Conform noilor asociați, în cadrul acestui proiect se va realiza, anual, cel puțin un film, începând cu 2018, pentru o perioadă contractuală de minim cinci ani.
Semnarea acestui parteneriat aduce Superkombat în atenția presei internaționale drept primul circuit de arte marțiale devenit acționar într-o companie producătoare de filme de la Hollywood. Numele ales de cei implicați pentru noua entitate este SuperFilm, Christopher Milburn menționând că și-ar dori ca noua societate să fie deschisă la București, având în vedere că în țara noastră există premisele unui cadru legislativ care să sprijine industria filmului și investițiile în acest domeniu. Zilele acestea, Eduard Irimia se va afla la Hollywood pentru a detalia pașii următori în colaborarea începută cu binecunoscuții producători, urmând ca, din septembrie anul acesta, să înceapă pregătirile primului film în care Superkombat va avea cel puțin un actor propus în distribuție.