Ei i se datorează bancnota cu Ecaterina Teodoroiu. Jurnalista Janina Nectara a inițiat o campanie-eveniment

29 noiembrie 2021 16:22   Național
Ultima actualizare:

Banca Naţionaă a României (BNR) anunţă o mult-aşteptată premieră monetară: bancnota cu chipul Ecaterinei Teodoroiu, eroina gorjeană din Primul Război Mondial. Bancnota ar fi trebuit emisă încă din 2019, când Banca Naţională a răspuns pozitiv campaniei “Femei pe Bancnote”, iniţiată de Janina Nectara.

Demers inedit: Janina Nectara, jurnalist de modă, a demarat cu câţiva ani în urmă campania “Femei pe Bancnote”. Iniţiativa ziaristei a pornit de la constatarea că, de la apariţia leului, în urmă cu un secol şi jumătate, România n-a avut niciodată o femeie pe o bancnotă.

Janina Nectara a propus o listă cu 100 de personalităţi feminine istorice, iar preferata publicului a fost regina Maria (1875-1938). Prin urmare, Banca Naţională a României (BNR) a creat o bancnotă aniversară, pe care erau ilustrate chipul reginei  Maria şi al regelui Ferdinand (1865-1927). Dar pentru că bancnota era una de colecţie, jurnalista a susţinut că româncele merită o reprezentantă şi pe bancnotele permanente, astfel că a propus-o pe Ecaterina Teodoroiu, eroină în luptele din Primul Război Mondial. La scurt timp, BNR a anunţat că Ecaterina Teodoroiu a devenit prima femeie din istoria României care apare pe o bancnotă de circulaţie naţională. 

«Este un triumf colosal»

“Este un triumf colosal. Am reuşit să determinăm şi emiterea unei bancnote permanente cu o femeie - Ecaterina Teodoroiu. Împreună, am reuşit!”, se bucură Janina Nectara. Printr-un comunicat, BNR a recunoscut că “se răspunde astfel interesului public legitim, susţinându-se consolidarea egalităţii de gen şi a rolului major al personalităţilor feminine în istorie”.

Demersul “Femei pe Bancnote” a fost susţinut de-a lungul a patru ani de mulţi artişti, printre care Inna, Antonia, Alina Eremia, Ami, Raluka, Irina Rimes, Ana Baniciu, Paul Surugiu, Toni Grecu, dar şi de către universităţi, licee, muzee, spitale şi Patriarhia Română.

Click! spune

Ecaterina Teodoroiu  (1894-1917) a fost asistentă medicală şi cercetaş pe front, în timpul Primului Război Mondial. Originară din Gorj, ea a murit în bătălia de la Mărăşeşti, contra germanilor, la 23 de ani, în fruntea unui pluton de infanterie.

Mai multe