Ei ne scot Bucureştiul de sub ape

24 februarie 2012 16:57   Național
Ultima actualizare:

54 de milioane de metri cubi de apă sunt aşteptaţi să se reverse pe străzi după topirea bruscă a zăpezii. Nu o spunem noi, ci edilul şef al Capitalei, Sorin Oprescu. Totuşi, bucureştenii nu au de ce să se teamă: 500 de pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dotaţi cu zeci de motopompe sunt pregătiţi să intervină în orice moment alături de specialiştii ApaNova.

„Vrum, vrum, zbârrr, brrrr, brrr! Haideţi băieţii, întindeţi furtunurile să arătăm ce poate să facă «monstrul» asta".

Motorul huruie din toate încheieturile, şase oamenii îi manevrează accesoriile proaspăt lustruite. Înghite 18 litri de motorină pe oră şi cântăreşte de trei ori mai mult decât o Dacia Logan. Cele trei „Sugative", cum au fost botezate de pompierii ISU din Detaşamentul „Apărătorii Patriei", pot seca Lacul Cişmigiu în doar patru zile.

Ele sunt solicitate numai în situaţiile extreme. „Fiecare scoate 22.000 de litri de apă într-un minut. Anul trecut le-am dus la Galaţi, când a dat Dunărea pe-afară, dar până la urmă nu a mai fost nevoie să fie folosite", ne-a precizat Vasile Băjenaru, comandantul detaşamentului.

Zonele care prezintă risc mai mare de inundabilitate sunt străzile necanalizate, cele cu construcţii vechi şi zonele aflate sub nivelul străzii: cartierul Giuleşti-Sârbi, Şos. Alexandria, zona Fundeni şi zona Băneasa, în apropierea Grădinii Zoologice unde pânza freatică este mai ridicată.

„În caz de inundaţii putem acţiona cu 500 de cadre militare, 25 de motopompe remorcabile şi 47 motopompe mai mici. În funcţie de solicitări se alocă şi forţele", ne-a declarat col. Adrian Vasile Popa, prim-adjunct al ISU.

La fiecare inundaţie mai serioasă, pompierii ISU scot apa din curţile şi casele oamenilor

Oprescu: Ne vor invada 54 de milioane de metri cubi de apă

În urmă cu o săptămână, edilul şef Sorin Oprescu atrăgea atenţia opiniei publice asupra riscului de inundaţii din cauza topirii zăpezilor.

Astfel, specialiştii Primăriei Capitalei au estimat că nămeţii topiţi brusc vor da 54 de milioane de metri cubi de apă. Oprescu a precizat că nu vrea să sperie pe nimeni cu aceste cifre, dar că se impune ridicarea zăpezii, mai ales de pe străzile fără canalizare.

14ºC în weekend

Azi şi mâine, va fi agreabilă, în sudul ţării, unde sunt prognozate şi 14 grade. Vântul va sufla moderat, de aceea va persista senzaţia de frig. În nordul ţării, azi vor fi precipitaţii mixte, iar mâine şi ninsori, dar slabe.

Duminică, se mai pierd câteva grade în termometru, iar în timpul nopţii temperaturile coboară la minus 12 grade, în centrul ţării şi în depresiuni. Luni, vor fi ninsori slabe în toată ţara, nu vor fi mai mult de 6 grade, iar noaptea va fi ger: se vor înregistra minus 16 grade în centrul ţării şi minus 4 grade în sudul Munteniei.

Mai multe