Ei sunt experții români care au hotărât dacă sinistrații din Albania se mai pot întoarce în locuințe după cutremur

17 decembrie 2019 13:26   Național
Ultima actualizare:

Câțiva experți români în construcții au avut de curând o misiune extrem de importantă. Ei au fost în Albania pentru a stabili dacă locuințele și clădirile publice, afectate de cutremurul din 26 noiembrie, mai pot fi folosite sau trebuie să fie supuse unor lucrări de consolidare.

În perioada 6-13 decembrie, delegația de experți din România, formată din 15 inspectori, a fost condusă de ieșeanul Radu Lupășteanu, șeful ICJ. De la Iași au mai fost prezenți în echipă Cezar Anicăi și Dragoș Gurzun, scrie Bună ziua Iași (BZI).

Experții români au verificat imobilele afectate de cutremur din zonele Vore, Kavaje și Golem, pentru a vedea dacă acestea mai pot fi locuite. Astfel s-a descoperit că, din 286 de clădiri verificate, 195 prezentau degradări ușoare, restul aveau aveau avarii importante la structura de rezistență. În cazul celor 91 de imobile cu probleme grave s-a recomandat demolarea ori reparații capitale majore. De altfel, s-a constatat că mai bine de jumătate din numărul clădirilor au fost considerate nelocuibilie.

„Oamenii de acolo ne priveau cu încredere. Așteptau cu nerăbdare să vadă dacă mai pot sau nu intra în clădire. Mulți se speriau din cauza fisurilor, dar în unele cazuri nu prezentau o problemă serioasă. În fiecare zi făceam între 10 și 14 kilometri, în intervalul orar 09:00 – 17;00. Au mai fost colaboratori din Franța, SUA, Italia, Israel, Irlanda, Grecia. Cei din Israel au pus la dispoziție un soft cu care s-a lucrat foarte bine. Cu o tabletă se fotografia clădirea, se treceau observațiile, iar informațiile erau centralizate rapid”, a declarat pentru BZI  șeful echipei de la Iași, Radu Lupășteanu.

Legislația în construcții, prea permisivă

Una dintre problemele semnalate de delagația României a fost legată de modul de construcție. În urma cutremurului s-au identificat deficiențe majore legate atât de execuție, cât și de proiectare.

„În România, pe partea de legislație și de execuție stăm mult mai bine. În unele cazuri nu s-au respectat principiile de bază de conformare. Unele elemente structurale, stâlpi, comparativ cu normativele noastre, sunt mai puțin armate. Au foarte multe supraînălțări și parteruri foarte înalte. Probabil pentru spații comerciale. Cărămizile au fost proaste, prost zidite, execuția a lăsat de dorit. Au fost și cazuri când o construcție veche de 80 de ani nu avea nimic. M-a sunat un român stabilit în Albania care a întrebat de noi la ambasadă. Clădirea a fost construită de o echipă de italieni, s-a comportat foarte bine la cutremur. Dacă în România ar avea loc un cutremur similar, cred că ne-am descurca mult mai bine”, a mai explicat șeful echipei din România.  

Cutremurul produs pe 26 noiembrie a fost de 6,4 grade pe scara Richter, iar specialiștii spun că nu a fost unul dintre cele mai periculoase.  Însă consecințele au fost dezastruoase. 51 de oameni au murit și peste 2.000 au fost răniți. Aproximativ 2.000 de clădiri au fost distruse în capitala Albaniei și în Durres. În total 5.000 de locuitori au rămas fără case. O parte din aceștia au fost cazați în hoteluri sau pensiuni. Din partea României, la acțiunile de salvare au participat 52 de pompieri, acreditați de către ONU pentru misiuni internaționale. Echipajul a fost completat de patru câini pregătiți special pentru acțiunile salvare a vieților omenești. Ultimul cutremur major din Albania a fost în 1977.

Mai multe