Ei sunt ochii și urechile metroului. Uite cum se lucrează în dispeceratul Metrorex

”Era apa adâncă de 6 metri în stații, umblau militarii cu barca prin tuneluri”. Nu este un film de groază, sunt amintirile lui Gheorghe Marian, dispecer la metrou de 32 de ani, despre cele mai grele momente din activitatea sa. Click a intrat în punctul de comandă al Metrorex, locul de unde sunt conduse garniturile care străbat ca niște adevărate cârtițe, subteranele Bucureștiului

Stația Piața Unirii 1. Aici la 20 de metri sub pământ, lângă cea mai mare casă de bilete, este ”inima” care ține în viață metroul bucureștean, sau altfel zis, dispeceratul. Este casa a 120 de oameni, organizați în șase ture, câte 20 la opt ore. Aparatura de care se folosesc a fost modernizată ultima oară la începutul anilor 2000, dar potrivit reprezentanților Metrorex, face față cu brio traficului.”Sunt mai multe feluri de dispeceri organizați pe birouri: de linii, de trafic, de instalații electro-mecanice, de instalații energetice, de semnalizare, de telecomunicații, dispecerii centrali. Nu stau toți la un loc pentru că ar fi haos și nu s-ar mai putea desfășura activitatea”ne povestește șeful tuturor, Gelu Vereșteanu. Activitatea la metrou nu se oprește practic niciodată, deși programul de funcționare pentru public este 5.00-23.00.

”Și după ce ușile de acces în stații se închid, metroul nu se oprește. În subteran merg în continuare garnituri, doar că sunt speciale, folosite pentru a căra materialele între diferitele locuri unde se fac reparații sau verificări”ne explică inginerul Gelu. Ne duce în camera unde stau cei trei dispeceri de trafic, care urmăresc ce se întâmplă în stații și mișcarea trenurilor. Pe pereți sunt 26 de monitoare, cu imagini din principalele stații. La nevoie, pe ecranele Big Brother-ului Metrorex printr-un simplu click, apar secvențe live din toate cele 54 de stații de pe magistralele metroului bucureștean.

”La noi apar tot timpul probleme, dar cel mai mult ne afectează sinucigașii, apar cam 3-4 pe an. Pe tura mea am prins cam 6 astfel de întâmplări și nu este prea plăcut, te afectează cât ai fi de puternic sau indiferent ce ai face. Mai ales dacă vezi victima pe ecran când comite actul. Îți vine să întinzi mâna, să strigi dar tu ești departe iar omul respectiv, nu te vede nu te aude, își duce gestul la capăt”povestește emoționat Gheorghe Marian, care supraveghează traficul la metrou de 32 de ani. Cele mai grele momente au fost cele din 1987, când de abia intrase în pâine și a trăit momente de criză fără precedent, care trebuiau trăite pentru a fi crezute. ”Muncitorii care construiau Pasajul Rutier Unirii au spart de două ori din greșeală pereții care protejau tunelul de la Stația Unirii și a venit Dâmbovița peste metrou. Era totul plin de apă de la Tineretului până la Izvor-Timpuri Noi”își aduce aminte Gheorghe Marian. Ușă în ușă este camera unde stau dispecerii tehnici. Pe pereți, relicvă a vremurilor de demult a rămas harta tuturor conexiunilor electrice de alimentare de la metrou.

”Cel mai solicitant este telefonul din lifturile de la metrou. Ascensoarele au fost gândite pentru persoane cu probleme dar le folosește toată lumea. Ba ne cer cafea, ba vor apă, ce mai fac mișto de noi”se plânge dispecerul electromecanic, Gheorghe Florin. Pare floare la ureche ce fac acești oameni, dar zilnic, de atenția lor depinde viața a mii de români. Deși poate au probleme acasă, sau nu se simt bine, ei trebuie să își facă datoria și să evite tragedii.”Slavă Domnului la metrou nu a fost niciodată o deraiere sau o ciocnire între garnituri”, ne spune Gheroghe Marian, veteranul dispecerilor. Nu este floare la ureche din moment ce în subteran, trenurile de metrou circulă cu 80 de km la oră