Ei sunt supravieţuitorii accidentului de la Sibiu
Un elicopter militar s-a prăbuşit în judeţul Sibiu, vineri dimineaţă, la ora 10:40. În elicopter se aflau 10 pasageri, între care 8 au decedat. Singurele persoane care au supravieţuit sunt doi militari care au suferit arsuri grave.
Aparatul, un model IAR-330 PUMA, a luat foc în zbor şi s-a prăbuşit. Valentin Bora are 41 de ani şi este maestru militar, iar Corneliu Tabriel Titiana este pilotul aparatului de zbor. Cei doi au arsuri severe.
Cei doi grav răniți din elicopterul militar prăbușit vineri, în apropiere de localitatea Mălâncrav, au fost transportați de urgență la un spital din Târgu Mureș, iar ulterior transferaţi la Bucureşti, la Spitalul de Arşi.
Acesta este al patrulea accident de elicopter în care Forţele Aeriene Române îşi pierd o aeronavă Puma IAR-330 SOCAT, din totalul de 25.