El a adus în România cocaină de 6 milioane €!

16 ianuarie 2013 16:50   Național
Ultima actualizare:

Au reuşit să destructureze una dintre cele mai active reţele de traficanţi de droguri care au organizat transporturi de cocaină de sute de kilograme. Acum, autorităţile române cer arestarea liderilor grupării, care sunt reţinuţi în Italia pentru aceleaşi infracţiuni.

Planul traficanţilor, din care făceau parte columbieni, români, bulgari şi italieni era unul foarte bine pus la punct. Drogurile procurate din America de Sud erau introduse în Europa prin Portul Constanţa. Stupefiantele erau transportate pe apă până în România, de unde luau drumul către Europa de Vest. Anul trecut, procurorii DIICOT au realizat o captură a unei cantităţi de aproximativ 50 kilograme de cocaină, puritate 93%.

Traficanţii au fost prinşi cu 50 de kilograme de droguri

Marfa, introdusă de către membrii grupării pe teritoriul României, valora peste 6 milioane euro. Gruparea avea membri extrem de violenţi, care erau coordonaţi de Banev Evelin Nikolov, zis Brendo (48 de ani) şi Radoslav Georgiev Atanasov, (42 de ani). Brendo este suspectat în mai multe ucideri de persoane în Bulgaria, fiind considerat o persoană extrem de periculoasă, potrivit anchetatorilor.

Captura a fost făcută anul trecut în portul Constanţa

Această reţea avea legături directe cu membri Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia, dar şi cu membri din cadrul cartelelor columbiene, fiind cunoscută ca una dintre cele mai active reţele de traficanţi de droguri din Europa. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut Tribunalului Capitalei arestarea celor doi traficanţi de cocaină, deţinuţi în prezent, în Italia.

Mai multe