El ar putea să fie noul Ministru al Afacerilor Externe
Victor Ponta (42 de ani) l-a propus pe Mihnea Motoc (), ambasador al României la Uniunea Europeană, pentru funcţia de Ministru al Afacerilor Externe.
După ce Teodor Meleşcanu (73 de ani) şi-a dat demisia de la conducerea Ministerului azi (18 noiembrie) dimineaţa, Ponta l-a propus pe Motoc în cadrul unei şedinţe de Guvern. El a precizat că propunerea va fi înaintată și preşedintelui Traian Băsescu (63 de ani).
"M-am sfătuit şi cu domnul Meleşcanu şi îl voi propune pe domnul ambasador Mihnea Motoc, care să fie noul ministru de Externe. Cred că e un mesaj foarte bun apropos şi de importanţa pe care o dăm relaţiilor noastre pe plan european", a spus Ponta.
Ponta a mai anunţat că, tot azi, va propune şi un nou ministru la Cultură, el îndeplinind în acest moment atribuţiile de ministru interimar.
Cine este Mihnea Motoc
Motoc s-a născut la 11 noiembrie 1966, la Bucureşti. După absolvirea studiilor universitare, a lucrat ca procuror stagiar la Procuratura din Bolintin Vale şi apoi la Procuratura sectorului I din Bucureşti.
În cariera sa profesională, Motoc a ocupat diferite funcţii în cadrul ministerului Afacerilor Externe: secretar III, diplomat la Departamentul Drepturile Omului şi Departamentul Drept Internaţional şi Tratate (1991-1994), secretar II şi director adjunct al Departamentului Drepturile Omului (1994-1996), secretar I şi director al Departamentului Uniunea Europeană (1996-1997) şi director general, şef al Departamentul pentru Afaceri Europene şi Euro-atlantice, având ca atribuţii monitorizarea relaţiilor României cu UE, NATO, OSCE şi alte organizaţii regionale (1997-1999).Din aprilie 2008, Mihnea Motoc este ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, Reprezentant Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, după ce anterior, timp de cinci ani, a îndeplinit aceste atribuţii pe lângă ONU.