El e pompierul – pictor de biserici
Ocupaţie neobişnuită în rândul celor care luptă cu incendiile! Dan Ioan (35 de ani) este pompierul care şi-a uimit colegii cu pasiunea sa. Tânărul este pasionat de pictură bizantină, iar icoanele lui au ajuns peste graniţele ţării, într-una dintre cele mai mari biserici din Ucraina, aflată în localitatea Ciudei.
Pictează încă de mic. Dan Ioan n-a mers la o şcoală de specialitate, aşa că a învăţat secretele picturii din manuale, ajutat din când în când de un văr, artist plastic. A simţit o atracţie pentru pictura bizantină, iar când a simţit că are mâna formată şi stăpâneşte suficient tehnica, el a participat la un examen organizat de Patriarhia Română. Un examen dificil, în faţa unei comisii formate din profesionişti ai genului, extrem de exigenţi. ”Nu se acceptă nici o greşeală. Dacă greşeşti, examinatorii te pun să ştergi tot”, explică Dan.
Şeful comisiei de examinare, profesorul Vasile Buzuloiu, o notorietate în domeniul picturii de biserici, l-a remarcat imediat pe tânărul artist şi l-a chemat la una dintre cele mai mari lucrări ale sale: o biserică din Câmpulung Moldovenesc (Suceava). Acolo, pe schelă, Dan a început să capete experienţă alături de alţi ucenici ai maestrului şi a ajuns să lucreze la cea mai importantă scenă dintr-o biserică, pictată pe bolta Naosului, reprezentându-l pe Iisus Hristos ca împărat al lumii.
Moartea tatălui l-a adus acasă
O dramă l-a făcut să renunţe însă la pasiunea sa. Cu puţin timp înainte să plece pe şantierul din Bucovina, tatăl lui a murit, iar mama rămăsese singură acasă. De pe şantier, ucenicul venea la Vălenii de Munte o dată pe lună, dar îl durea să-şi vadă mama plânsă. Aşa că a decis să facă o schimbare în viaţa sa.
În 2007, Dan a dat concurs la ISU Prahova şi a fost admis, devenind pompier de intervenţie la SMURD şi apoi la stingere de incendii. Avea o carieră nouă, era aproape de mama sa, însă dorul de şevalet nu s-a potolit. În zilele libere, picta icoane pentru biserici din Prahova, iar lucrările sale pot fi admirate în bisericile din localităţile Teişani, Vălenii de Munte şi Măgurele. Mai mult, Dan a ajuns în Ucraina, graţie soţiei sale, născută în ţara vecină, în prezent profesoară de franceză la Liceul din Vălenii de Munte. Dan a pictat acolo, la biserica din Ciudei, o scenă biblică de doi metri pe doi metri, în ulei pe pânză, de care este foarte mândru. Pictura a fost aplicată ca un tapet pe unul dintre pereţii bisericii din Ucraina.
A căzut de pe schelă
Credinţa pompierului în Dumnezeu s-a întărit când a fost la un pas să-şi piardă un picior. Se afla la o lucrare într-o biserică şi a alunecat cu scara care nu fusese bine asigurată. O fractură la gleznă, care a părut ceva banal, s-a dovedit ceva mult mai grav. ”A fost un diagnostic greşit. S-a transformat într-o necroză osoasă şi am fost în punctul de a-mi pierde piciorul”, explică Dan Ioan. În timpul spitalizării, lângă el au fost colegii de la Detaşamentul 2 din cadrul ISU Ploieşti, care au strâns bani pentru analizele scumpe şi operaţie. Drept mulţumire, el pictează de zor, astfel că fiecare dintre colegii săi va primi o iconiţă cu Fecioara Maria şi Pruncul Iisus.