El e «tată» pentru 17 copii orfani
Soţia i-a dăruit patru copii, unul mai frumos decât celălalt. Zâmbetele lor umpleau casa şi sufletul familiei, dar pentru Liviu Guiaş n-a fost suficient. Nefericirea copiilor străzii i-a amărât inima. Parcă ar fi vrut să-i ia pe toţi acasă. Până acum a îngrijit „doar" 61, dar nu vrea să se oprească aici.
„Povestea mea a început atunci când m-am născut. La doi ani mama m-a abandonat într-un orfelinat şi când am crescut nu-mi doream decât să cumpăr bomboane tuturor copiilor. Sunt sărac lipit, dar fericit că pot să aduc atâta bucurie pe chipul celor mici", îmi povesteşte Liviu Guiaş, singurul om pe care-l cunosc care şi-a rupt de la gură pentru a hrăni copiii străzii.
Claudiu are 7 ani şi e poreclit Duracell, fiindcă e plin de energie zi și noapte
„Casa Lidia”, cum a fost botezat orfelinatul, e situată în Domneşti, Ilfov, pe str. T. Vladimirescu nr. 107
În anii '90 avea duă locuri de muncă, iar în timpul liber făcea pe taximetristul. Cu banii câştigaţi şi-a putut întreţine copiii, comorile lui dragi, dar nu era destul.
„Soţia mea gătea mai multă mâncare, special ca să le ducem şi copiilor care dormeau prin canale în Gara de Nord. Nu eram mulţumit, trebuia să facem mai mult", îşi aminteşte Guiaş.
Aşa a început totul, o poveste rar întâlnită despre dragoste, ajutor, protecţie şi şansă acordată celor mai năpăstuite creaturi de pe pământ, copiii abandonaţi. În 1996 a cumpărat o casă în Domneşti (Ilfov), pe care a transformat-o într-un refugiu pentru copiii refuzaţi de părinţi. În 1998 aduce în casă primii nouă copii, care încep să cunoască dragostea părintească pierdută, dar şi să facă primii paşi în deprinderea unei meserii.
Bogdan (19 ani) este veteranul centrului de copii. El ne arată fotografii de când a fost preluat în grijă de familia Guiaş
Larisa (6 ani) încearcă să înveţe primele note la pian
„Am instituit o singură regulă: dacă ai ajuns aici trebuie fie să te ţii de şcoală, fie să înveţi o meserie. Doar aşa poţi avea un viitor mai bun", ne spune Guiaş. În 14 ani de activitate, Liviu şi soţia lui, Lidia, au transformat în adulţi responsabili nu mai puţin de 44 de copii orfani. Acum au grijă de alţi 17. Nici unul nu le e mai drag decât celălalt şi speră să scoată din ei oameni verticali, stăpâni pe viaţa lor.
Click!spune
Copiii din orfelinate nu primesc alocaţie de stat, fiindcă se presupune că nu au nevoie de ea câtă vreme sunt instituţionalizaţi. Legea nu face referire însă la copiii din orfelinatele deschise de oameni inimoşi, pe cheltuiala lor, cum e Liviu Guiaş.