El e vatmanul înjunghiat în tramvai

5 octombrie 2012 15:06   Național
Ultima actualizare:

Conduce tramvaiul de 18 ani, este ameninţat zilnic în trafic de şoferi şi de călători, însă pentru prima dată şi-a văzut moartea cu ochii. Un participant la trafic foarte nervos a scos cuţitul şi i l-a înfipt în braţul drept.

De pe patul de spital, unde se află de joi seară, Adrian Truşcă (40 de ani) ne-a povestit clipele de coşmar prin care a trecut.

"Nu credeam că ameninţările cu care mă confrunt zilnic vor fi puse vreodată în aplicare. Şoferul îmi tăiase calea şi oprise în faţa mea, pe linia de tramvai, blocându-mă. L-am claxonat de câteva ori, însă nu mi-a făcut loc să trec. Mai aveam 50 de metri până în staţie. La un moment dat a coborât din maşină şi a venit în dreptul meu, cerându-mi să mă dau jos să rezolvăm problema. Cum eu nu am voie să părăsesc tramvaiul, m-am opus. Cred că asta l-a enervat şi mai tare, că s-a dus până în maşină şi a luat un cuţit", ne-a povestit Adrian.

Acesta mai spune că s-a trezit cu şoferul în cabină: "Mi-a înfipt cuţitul în braţ şi a fugit imediat. Peste tot era numai sânge. Un trecător a venit imediat şi m-a pansat cu un prosop să-mi oprească sângerarea".

Adrian Traşcă a fost dus la spital, unde medicii l-au operat şi se află în afara oricărui pericol. Agresorul s-a predat o oră mai târziu, la poliţie, însoţit de un avocat. Ieri, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri sau alte violenţe şi port ilegal de armă albă.

Şofer RATB năucit în bătaie de patru tineri

În februarie 2010, Ion Voicu, şofer pe cursa preorăşenească 466 Bucureşti-Glina, a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost bătut de patru tineri, pe care îi reclamase la Poliţie că i-au atacat autobuzul cu bulgări.

Cei patru l-au lovit pe şoferul RATB cu pumnii şi cu picioarele până l-au lăsat inconştient. În urma loviturilor s-a ales cu fractură de piramidă nazală şi a fost operat de urgenţă.

A stat şapte zile în spital şi s-a întors la muncă abia după o lună de la incident. Agresorii lui nu au fost nici până acum traşi la răspundere.

Mai multe