El l-a ucis şi l-a legat cu sârmă pe Alexandru?

30 septembrie 2015 21:50   Național
Ultima actualizare:

Are la activ ani grei de puşcărie, iar acum este căutat în Germania. Vasile Miron, de 44 de ani, este principalul suspect în cazul omorului din comuna ieşeană Coştuleni. Bărbatul ar fi cel care l-a ucis pe băieţelul de 10 ani, după care l-a băgat într-un sac şi l-a legat cu sârmă ghimpată.

Anchetatorii sunt pe urmele lui Vasile Miron, după ce au audiat mai multe persoane şi au adunat probe care l-ar incrimina pe acesta. De altfel, surse din cadrul anchetei, citate de adevarul.ro, au precizat că suspectul a fost identificat pe teritoriul Germaniei, iar autorităţile române au solicitat sprijin omologilor nemţi pentru a-l prinde. Oamenii din comuna Coştuleni povestesc că Vasile Miron, de 44 de ani, din Tunari, judeţul Ilfov, avea rude în localitate, pe care le vizita frecvent, scrie bzi.ro. Sătenii se fereau de el, pentru că îl bănuiau că intrase în unele case şi furase. Miron n-a mai fost văzut, însă, prin sat, din luna august, el dispărând brusc din zonă. Suspectul este un recidivist foarte periculos. În Ajunul Crăciunului din 2003, el a ucis-o şi tranşat-o pe Rozalia Dincă (17 ani), nepoata liderilor clanului de interlopi „Belgienii”, din comuna ilfoveană Tunari. Fata plecase la colindat, ajungând şi acasă la familia Miron. Aici, ea a fost văzută stând de vorbă, în poarta casei, cu fiul cel mic, Vasile. Nimeni n-a mai ştiut nimic de ea. Până în 28 decembrie, când, după zile de căutări, poliţiştii au găsit-o tranşată în haznaua familiei Miron. Criminalul a decapitat-o, încercase să-i taie picioarele, sternul îi era spart, iar organele îi atârnau de picioare. Miron a recunoscut, când a fost prins într-un bar din Bucureşti, că a ucis-o cu sânge rece, după ce fata acceptase să facă sex cu el, în seara în care venise la colindat. Ucigaşul a mărturisit că a dat-o cu capul de podea, i-a băgat cuţitul în gât, a spintecat-o în garaj şi a aruncat-o în hazna. Pentru toate aceste fapte criminalul a primit 15 ani de închisoare, din care a făcut doar zece, fiind eliberat condiţionat.

Trupul copilului, găsit într-o râpă

Alexandru Agape a dispărut în 29 mai, după ce a ieşit de la şcoală. El a fost văzut ultima oară într-o căruţă, alături de doi bărbaţi. De atunci, el a tot fost căutat de autorităţi, dar în zadar. În 25 septembrie, un localnic din Coştuleni, care se afla la cules de nuci, l-a găsit pe copil mort, într-o râpă. Trupul micuţului era băgat într-o pătură şi într-un sac de plastic şi era legat cu sârmă ghimpată.

Mai multe