El locuieşte de doi ani în spital
A ajuns la spital cu un diagnostic crunt, de cancer. Pentru că nu are pe nimeni la care să stea, a rămas internat „permanent”. Adrian tânjeşte de ani de zile după un prieten, o vizită oarecare sau măcar un telefon de încurajare.
Drama adolescentului a început în 2008, când a ajuns întâmplător la spital după ce a fost bătut şi tâlhărit de câţiva colegi de şcoală.
Medicul i-a găsit o tumoră în zona feţei, care a dus în timp la o formă urâtă de cancer, în stadiul 4.
După un transplant de celule stem, a fost externat şi totul părea că merge spre bine.
Spitalul Fundeni este singura casă a tânărului de 19 ani
Tânărul şi-a găsit chiar un job în Petrila, localitatea natală din judeţul Hunedoara.
Trebuia să se întreţină singur după ce mama şi sora lui au plecat la muncă în Italia şi l-au lăsat în grija tatălui şomer.
Acum doi ani, însă, boala lui Adrian a recidivat. De atunci, spitalul Fundeni îi ţine loc de casă, iar medicii şi copiii internaţi sunt toată familia lui.
„Nu am rude care să mă viziteze şi asta mă doare cel mai tare; că mă plictisesc rău în spital când sunt pe tratament.
Cel mai urât a fost de sărbători, pentru că nu mi-a dat nimeni măcar un telefon să întrebe de mine.
Mi-ar fi plăcut să am măcar un prieten cu care să vorbesc, despre orice", s-a plâns Adrian.
Timpul trece anevoie pe patul de spital şi, ce e şi mai rău, trece întotdeauna la fel.
Fără plimbări prin parc cu tineri de vârsta lui, fără atenţia şi afecţiunea celor dragi, veşnic înconjurat de copii la fel de suferinzi ca şi el.
Singura plăcere a tânărului e savurată în cofetăria spitalului, în ziua în care primeşte pensia de handicap.
Din păcate, nici acolo nu-şi permite să ajungă prea des: statul i-a tăiat indemnizaţia lunară de la 540 la 290 de lei.
Un american a primit 70.000 de apeluri!
Incredibil! A primit zeci de mii de telefoane din toată lumea după ce a pus afişe în care spunea că este foarte singur.
Jeff, un bărbat din New York, era teribil de deprimat. El a pus afişe prin tot oraşul şi dădea numărul său de telefon, în caz că cineva va dori să îi aline singurătatea.
S-a întâmplat ceva spectaculos: mii de persoane de pe toată planeta l-au sunat.
„Un bărbat din Arabia Saudită m-a sunat şi mi-a spus: poţi să fii singur în deşert sau în Times Square", a povestit americanul.
Acum, rolurile s-au inversat: Jeff îi încurajează pe cei care îl sună şi scrie o carte să îi ajute pe cei singuri pe lume.