Elena Băsescu, despre decizia prin care prinţul Paul a fost recunoscut membru al familiei regale: «Felicitări!»

15 februarie 2012 6:54   Național
Ultima actualizare:

"Prinţul Paul a fost recunoscut legal membru al familiei regale. Felicitări!", a scris Elena Băsescu pe Twitter.

Decizia magistraţilor români este definitivă şi irevocabilă şi reprezintă o recunoaştere a sentinţei pronunţate de Tribunalul din Lisabona în 1955. La acel moment, Carol Mircea a fost recunoscut prima dată de către o instanţă ca prim fiu legitim al lui Carol al II-lea, iar Ioana Valentina Lambrino, prima soţie a suveranului, şi-a recăpătat privilegiile.

O altă decizie prevedea ca toate proprietăţile fostului suveran din Portugalia, Franţa, Marea Britanie şi România să fie împărţite între succesori. Aceştia erau Carol Mircea, Mihai I şi văduva Elena Lupescu. Primii doi au primit câte 37,5% din avere, iar văduva Lupescu, 25%.

,,Salut cu entuziasm şi responsabilitate decizia Înaltei Curţi de a recunoaşte o sentinţă pronunţată în urmă cu 57 de ani în Portugalia. Suntem martorii unui eveniment istoric", a fost reacţia Prinţului Paul de România. Această decizie nu creează niciun drept dinastic, şi nici nu stabileşte apartenenţa lui Mircea Grigore Lambrino (n.r. - tatăl Prinţului Paul de România) la Familia Regală. Aceasta este valabil şi pentru descendenţii săi, indiferent cine ar fi aceştia", se arată într-un comunicat al Casei Regale.

Mai multe