Elena Lasconi a angajat cel mai tânăr consilier personal. "Câmpulung se va schimba în bine, chiar va fi cool"
Primăriţa Municipiului Câmpulung Muscel are cel mai tânăr consilier personal. Andrei Grecu are 20 de ani şi va fi legătura edilului cu cei din generaţia lui şi puştii mai mici.
Din 6 ianuarie, Andrei Grecu este angajat cu acte în regulă ca al doilea consilier personal al primarului Elena Lasconi. "Un tânăr de numai 20 de ani, deştept, pasionat şi activ în societatea civilă. Andrei va fi puntea de legătură între mine şi voi, copiii, adolescenţii şi tinerii din Câmpulung pe care vrem să vă implicăm în viaţa comunităţii. Şi aceasta este o premieră pentru că până acum voi, cei fără drept de vot, nu aţi avut un cuvânt de spus.
Consider că nu ai cum să prinzi rădăcini într-un oraş în care nu te implici şi nu eşti luat în seamă. Mai mult, ideile tinerilor sunt de cele mai multe ori mai bune decât ale multora dintre noi. Tinerii se implică, au viziune, sunt conectaţi cu ultimele noutăţi şi cred că ştiu cel mai bine care le sunt nevoile. Într-o societate sănătoasă copiii, adolescenţii şi tinerii sunt actori importanţi", a scris Elena Lasconi pe Facebook.
Primăriţa muscelenilor a anunţat că există deja o strategie de dezvoltare a orașului, în care sunt implicaţi tineri. "Sunt sigură că municipiul Câmpulung se va schimba în bine, chiar va fi cool. Pentru orice propuneri, proiecte, idei, nemulţumiri, Andrei aşteaptă să îl contactaţi Andrei.grecu@primariacampulung.ro. VOCEA TINERILOR ESTE ÎN SFÂRŞIT AUZITĂ!", a mai scris Elena Lasconi pe Facebook.
Citește și:
Elena Lasconi este noul primar din Câmpulung Muscel. Foștii colegi din Pro Tv au felicitat-o