Elena Pop a murit. Pictorița desemnată ”artistul anului 2017” a decedat la 36 de ani

29 iulie 2017 17:24   Național
Ultima actualizare:

Celebra pictoriță Elena Pop, desemnată artistul anului 2017 în Italia, a murit subit, șocând apropiații și fanii care încă nu știu cauza morții sau dacă aceasta suferea de vreo boală. Artista avea doar 36 de ani.

Elena Pop a uimit italienii cu operle și creațiile sale. Celebra pictoriță a devenit cunoscută în Italia după ce a câștigat un concurs important și a fost desemnată artistul anului 2017. Evenimentul a fost organizat de una dintre cele mai cunoscute galerii de artă din Milano.

Anunțul morții artistei a venit de pe Facebook unde o mulțime de internauții s-au arătat șocați de vestea cumplită. Elena era o femeia veselă, cu fața luminoasă și ochi sclipitori și nimeni nu prevestea asemenea tragedie, mai ales că nu se știe încă dacă pictorița suferea de vreo boală.

”Un înger s-a născut in cer. De acolo de sus, din ceata de îngeri de unde ne privești, te rugăm să arunci cu culoare peste sufletele noastre pline de durere.Te rog sa îți vegheze puiul și îngerul rămasi aici pe pământ, să le călăuzești pași și să îi ajuți să își găsească liniștea. Mă doare sufletul pentru Că ai plecat.... numai Bunul Dumnezeu știe planul său, dar este mult prea dureros . În mintea și sufletul meu vei rămâne mereu vie și încântătoare , omul curajos și vesel (chiar dacă sufletul plânge). Drum lin în lumină, Steaua mea. Domnul să îți călăuzească pași spre EL.”, a fost mesajul trist, care anunta decesul artiseti, publicat sâmbătă, 29 iulie.

Elena Pop a studiat la UMF Târgu Mureş, iar apoi a studiat pictura la Academia ”Di Belle Arte” din Florenţa. Talentul său a făcut-o să fie foarte apreciată, iar respectul celor din jur a sporit odată cu implicarea sa în acte caritabile. În 2015, Elena Pop a demarat un proiect prin intermediul căruia îşi dorea să schimbe mentalitatea celor din jur. Ea picta alături de persoane cu dizabilităţi, bolnave sau de copii abandonaţi, iar fondurile obţinute din vânzarea tablourilor le dona celor care aveau nevoie de ajutor. La începutul anului 2017, în urma unui concurs organizat în Italia, ea a fost desemnată artistul anului 2017.

Mai multe