Elena Udrea aprobă decizia Curţii Constituţionale: «S-a făcut dreptate»
21 august 2012 12:09
Național
Ultima actualizare:
Elena Udrea, fostul ministru al Transporturilor, se declară mulţumită de decizia pe care a luat-o astăzi Curtea Constituţională, aceea de invalidare a referendumului din data de 29 iulie.
Udrea consideră că magistraţii Curtii au luat o decizie corectă, iar lovitura de stat pusă la cale de USL a fost sortită eşecului.
"S-a făcut dreptate: referendumul a fost invalidat. Lovitura de stat a eşuat", a scris ea pe pagina personală de Facebook.
Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată astăzi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Băsescu poate să îşi reia atribuţiile.