Elena Udrea, denunţată de Dinu Pescariu, pentru mită de jumătate de milion de euro
Multe oale i se sparg în cap Elenei Udrea. După dosarul Microsoft în care este implicată, împreună cu fostul soț, Dorin Cocoș, dar și cel legal de ”Gala Bute”, a mai apărut încă unul. Dinu Pescariu o demască.
Omul de afaceri Dinu Pescariu a denunțat-o pe fosta președinte a PMP că i-a cerut și primit mită în valoare de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie, se arată în referatul prin care procurorii cer arestarea deputatei.
”La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu - Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de către Udrea Elena Gabriela. Din denunţul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licenţiere Microsoft şi a măsurilor asigurătorii dispuse de autorităţile austrice pe conturile sale din Elevaţia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 – februarie 2014”, notează procurorii în referat.
Potrivit anchetatorilor, aceste fapte sunt dovedite cu declaraţia martorului, extrasele de cont, înscrisuri olografe ridicate la percheziţie în care sunt indicate sume de bani plătite.
DNA cere arestarea fostului ministru în trei dosare,dar și pentru faptul că ar fi încălcat condițiile controlului judiciar prin declarații date din dosarul Microsoft.