Elena Udrea: „Eva a făcut pușcărie odată cu mine”. Fiica și-a vizitat mama de 156 de ori în trei ani

7 martie 2026 11:50   Național
Ultima actualizare:

Elena Udrea a vorbit deschis în podcastul moderat de Damian Draghici despre suferința petrecută la Târgșor și despre cum credința i-a oferit sprijin. Fostul politician a împărtășit momente sensibile, de la dorul de fiica sa până la lecturile spirituale care i-au schimbat viața.

Închisoarea și puterea credinței

Elena Udrea și-a pus sufletul pe masă în podcastul moderat de Damian Draghici. Fostul politician a vorbit pentru prima oară despre lucruri sensibile din timpul încarcerării în penitenciarul Târgșor.

Perioada petrecută în închisoare a apropiat-o mai mult ca oricând de credință, a mărturisit fostul politician. A dezvăluit că este sigură că a primit în repetate rânduri „semne divine”, iar acest lucru a ajutat-o să rămână puternică.

„Am citit Biblia în închisoare. Mi-a luat un an de zile și două luni să o termin, dar am terminat-o fix în noaptea de Înviere, citind câte un capitol pe zi.

Fix în noaptea de Înviere am terminat de citit Biblia. Asta nu putea să fie decât un semn.

Mi se face pielea de găină. Am continuat să o citesc și o citesc aproape zilnic și să cuget la ea, să încerc să înțeleg mai mult. De câte ori deschid Biblia și citesc din ea, sau aproape de fiecare dată, găsesc noi înțelesuri”, a declarat Elena Udrea in podcastul amintit.

„Aproape că a făcut pușcărie o dată cu mine”

Fostul politician a spus că cea mai dificilă parte a anilor petrecuți la Penitenciarul Târgșor a fost distanța față de fiica sa, Eva Maria.

În cei trei ani de detenție, copilul a venit de 156 de ori în vizită la penitenciar, inclusiv în zile importante pentru familie, precum aniversări sau sărbători.

„Dumnezeu a făcut ca în timpul închisorii să fiu extrem de bine. Dincolo de această suferință pentru copil, i-am spus asta și judecătorului la eliberare. Eva a fost de 156 de ori în închisoare.

Copilul acela și-a petrecut sărbătorile, ziua de naștere, zilele mele de naștere în închisoare.

Aproape că a făcut pușcărie o dată cu mine. Această suferință, care era uriașă, și pe asta mi-a dat Dumnezeu putere să trec prin ea, fără să o iau razna, să rămân cu mintea limpede”, a declarat Elena Udrea, în podcastul lui Damian Drăghici.

Elena Udrea a fost eliberată din închisoare în iulie 2025, când s-a întors acasă, alături de familia sa.

Mai multe