Elena Udrea şi Alina Bica vor afla în martie dacă primesc azil politic

1 februarie 2019 14:18   Național
Ultima actualizare:

Magistraţii din Costa Rica au termen până pe 7 martie să decidă dacă Elena Udrea şi Alina Bica vor primi azil politic. Româncele au fost eliberate din închisoare și de mai bine de o lună așteaptă decizia magistraților.

După mai multe săptamâni de așteptări, Elena Udrea şi Alina Bica au aflată că cererile lor privind statutul de refugiat în Costa Rica vor fi analizate de magistrații din Costa Rica abia în luna martie.

Elena Udrea şi Alina Bica așteaptă azilul politic

Comisia de Vize şi Refugiu a anunțat că va rezolva cazul Elenei Udrea şi Alinei Bica înainte de 7 martie, fapt confirmat de avocata lor de aici, din Costa Rica, Vanessa Leandro, scrie romaniatv.net.

”Am primit o notificare din partea departamentului care se ocupă de vize şi refugiu, o notificare ca răspuns la o solicitare făcută de noi, apărarea, în care ceream să ne spună când se va rezolva acest caz. Am primit așadar acest răspuns unde ni se spune că până pe 7 martie au termen să soluționeze cazul. Acest termen a început din data de 7 decembrie, când Tribunalul Administrativ a reîntors cazul la Comisia de migrație, după ce, știm foarte bine, au anulat un răspuns negativ dat în prima instanță de comisie. Comisia are începând de atunci 3 luni la dispoziție pentru a reevalua, asta înseamnă până pe 7 martie”, a declarat Vanessa Leandro, avocata Elenei Udrea.

Elena Udrea şi Alina Bica au fost eliberate din închisoarea din San Jose, Costa Rica, în Ajunul Crăciunului.

Mai multe