Elena Udrea „spărgea” și 8.500 de euro într-o sesiune de shopping
Jurnaliștii de la Antena 3 au prezentat miercuri (18 noiembrie) câți bani avea Elena Udrea (41 de ani) în conturi, în perioada 2010-2013 și pe ce obișnuia să cheltuiască sume colosale.
Extrasul de cont al fostului ministru al Dezvoltării poate fi accesat în dosarul „Gala Bute”, unde Udrea este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă de fraudare a fondurilor europene. În aceleași documente se vede ce sume de bani au intrat în conturile Elenei Udrea de la fostul soţ, Dorin Cocoş (54 de ani). „Sunt transferuri din mita pe care o primea Dorin Cocoş, unul dintre beneficiarii furturilor din Microsoft, ANRP şi Sănătate”, a spus Mihia Gâdea (38 de ani) în emisiunea „Sinteza zilei” pe care o prezintă la Antena 3.
Sumele au fost dezvăluite la tv
Așa cum se poate vedea în imaginile de mai sus, care prezintă date din extrasele de cont, Elena Udrea cheltuia și 38.823 de lei (peste 8.500 de euro) într-o singură sesiune de cumpărături. Cardul era folosit fie pentru cumpărături online, fie pentru plata în magazinele din toată lumea. Preferatele Elenei Udrea pentru shopping erau metropolele Londra, Roma, Paris, Viena, New York sau Dubai.