Eleva dată dispărută de familie, găsită în Turcia cu iubitul secret

6 septembrie 2015 21:09   Național
Ultima actualizare:

Pot răsufla uşuraţi! Părinţii Mirunei Călinoiu, adolescenta care a dispărut de acasă în urmă cu trei zile, e teafără şi nevătămată, dar îndrăgostită lulea. Tânăra a fugit în Turcia, după ce a cunoscut un băiat pe Internet. Nu poliţiştii au dat de urma fetei, ci o fină care a făcut-o pe detectivul.

După două zile în care nu au închis un ochi şi s-au gândit la ce e mai rău, au aflat că fata lor este în viaţă şi, într-adevăr, a plecat din ţară. Miruna Călinoiu (18 ani) din Mihăieşti, judeţul Vâlcea, a plecat vineri dimineaţă (4 septembrie) la meditaţii în Râmnicu Vâlcea şi nu s-a mai întors acasă. Odată cu tânăra, din casa familiei au dispărut 500 de euro şi paşaportul ei şi al părinţilor. Aceştia au bănuit că adolescenta a fugit în Turcia, fiind fascinată de această ţară pe care o vizitaseră vara aceasta, în iulie. Mai mult, fata cunoscuse pe Facebook un turc de care era îndrăgostită. Părinţii  au alertat imediat poliţia şi s-au rugat ca aceasta să le trimită un mesaj că e bine. Mesajul n-a venit, în schimb o fină a reuşit să dea de urma fetei.

“Am găsit-o în Turcia, exact cum bănuiam noi! Fina noastră e pe vas de croazieră, în aceste momente, în Turcia. Şi când a oprit vasul, ea s-a dus cu managera ei la biroul de emigrări. A arătat poza fetei celor de la poliţie şi le-a spus ce bănuim noi, că se află în Turcia. Şi i-au confirmat. A intrat pe 4 septembrie în Turcia, cu o maşină, cu numere de Turcia, cu acel băiat pe ea care l-a cunoscut pe Facebook”, a declarat Mihaela, mama fetei  pentru reteauadestiri.ro.

 Nu se ştie unde este fata în aceste momente, dar familia e fericită că a aflat că este bine.“Nu ştim, s-a dus ea, a venit el… Cu el a intrat în Turcia, cred că a venit în România după ea. Fata noastră e tot cu turcul acum, nu am vorbit cu ea. Important este că ştim că trăieşte. O iubim mult! Vrem doar să ştim ce face, atât!”, a mai spus femeia. Fata este majoră, a împlinit 18 ani şi era o elevă eminentă la Colegiul Economic din Râmnicu Vâlcea.

Mai multe