Elevii blocați în Dubai s-au întors acasă, după o călătorie de 24 de ore. Ce au povestit tinerii: „Mi-a fost puțin frică, dar…”

6 martie 2026 19:41   Național

Elevii blocați de aproape o săptămână în Dubai din cauza conflictului izbucnit în Orientul Mijlociu s-au întors acasă. Aceștia au fost așteptați la aeroport de către părinții emoționați, care au trăit ultimele zile o stare de alertă continuă.

Clipe de emoție s-au derulat în această după-amiază pe Aeroportul Otopeni, odată cu aterizarea aeronavei în care s-au aflat cei 100 de copii din Vrancea, Suceava și Neamț. Tinerii au sosit în siguranță după o călătorie epuizantă, care a durat aproximativ 24 de ore și a traversat trei țări, conform informațiilor furnizate de Antena 3.

Ei au plecat din Dubai cu autocarul până în Oman, de unde au reușit să decoleze spre Egipt. De acolo, avionul a sosit în Capitală, după ce a înregistrat o întârziere de mai bine de patru ore.

În momentul în care ușile terminalului de sosiri s-au deschis, oboseala acumulată pe drum a fost lăsată în urmă. Părinții și-au strâns copiii în brațe minute în șir, cu multă bucurie în suflet că aceștia au ajuns în siguranță acasă.

Părinte: „Au avut condiţii”

Aceștia au spus că elevii au fost permanent în atenția cadrelor didactice care i-au însoțit: „Au fost bine, au fost îngrijiţi, s-au cazat imediat după ce zborul a fost anulat, au avut mese, au avut condiţii, le-au avut pe doamne permanent lângă ei”, le-a declarat o mamă jurnaliștilor. Un alt părinte a confirmat implicarea de care profesoarele au dat dovadă în tot acest timp: „Nu avem ce să le reproșăm. Au fost absolut suberbe, ireproşabil”, a transmis acesta.

Ce au povestit elevii

Aflați în mijlocul evenimentelor, elevii au reușit să își păstreze optimismul, sprijiniți pas cu pas de cadrele didactice: „Mi-a fost puţin frică, dar, cu ajutorul doamnei profesoare, am învins frica”, a mărturisit o tânără.

Un alt elev a precizat: „Unii colegi erau mai sperați, alții nu prea, dar la un moment dat au început să plângă...  Da, dar, într-o zi, doamnele ne-au dat o veste ca şi cum am pleca, dar nu a fost aşa.” 

Mai multe