Elevii de la țară au rezervate 2.000 de locuri la facultăți, dacă iau BAC-ul
Veste bună pentru elevii merituoși care termină liceele din mediul rural și cred că nu au șanse pentru a merge mai deprate la facultate. Dacă reuşesc să ia BAC-ul, au rezervate două mii de locuri bugetate la diverse facultăţi din ţară, anunță știrileprotv care citează surse din Ministerul Educației
Autorităţile vor să crească numărul absolvenţilor în speranţa că unii dintre ei se vor întoarce în sate şi vor ajuta la dezvoltarea lor.
În judeţul Argeş sunt 6 licee în mediul rural. Cel mai apropiat de Piteşti este liceul tehnologic nr. 1 Mărăcineni, unde anul trecut după BAC promovabilitatea a fost de numai 25 de procente. Diferenţa este ca tinerii care au terminat anul acesta 12 clase vor avea doar pentru ei 28 de locuri la Universitatea Piteşti.
Anul trecut, în judeţul Argeş 338 de absolvenţi au terminat un liceu din mediul rural. Numai 173 au dat Bacalaureatul şi doar 90 au reuşit să-l ia.
Şi la universităţile din Timişoara au fost rezervate astfel de locuri special bugetate pentru copiii din mediul rural.
Admiterea se va face separat pentru ei, dar ar putea crea un paradox: vor intra la buget studenţi cu note mici, în timp ce alţii cu note mai mari, dar care au terminat un liceu din mediul urban, ar putea plăti taxa.
În cazul în care la anumite universităţi locurile nu vor fi ocupate, acestea vor fi redistribuite acolo unde există cerere