Elevii şi-au găsit profesorul spânzurat în sala de sport
Profesorul de sport Gabriel Ilie avea 37 de ani, era căsătorit şi avea trei copii care erau crescuţi de socri, de când soţia lui plecase la muncă în Italia. În ultima vreme era abătut din cauza problemelor financiare. Avea datorii şi tocmai aflase că îşi va pierde şi casa, urmând să fie executat silit.
„Gabriel a fost văzut, ultima dată, miercuri, apoi a sunat mama lui, spunând că nu îl găseşte. Am anunţat Poliţia, dar nu l-am găsit nicăieri. Vineri, l-am căutat în sala de sport, iar copiii de la clasa a XI-a A care aveau oră aşteptau să intre în sală. Când am deschis uşa l-am văzut pe profesor atârnat de spalierele de gimnastică", a povestit, pentru Mediafax, directorul colegiului, Valentin Mitrofan.
„Câţiva elevi au apucat să intre în sală şi s-au îngrozit. Pe restul, i-am întors repede din drum. O să-i trimitem la psiholog pe cei care au văzut, deşi am discutat cu ei şi au spus că nu sunt afectaţi", a mai spus directorul. Gabriel Ilie era unul dintre cei mai apreciaţi dascăli din liceu.