Elevii unei şcoli din Craiova vor face ore într-un amfiteatru colorat. Părinţii lor sunt cei care au venit cu ideea
Inițiativă inedită! Părinții elevilor de la Şcoala Mircea Eliade din Craiova au avut ideea ca puștii să înveţe într-un amfiteatru situat în aer liber.
Oamenii au strâns bani pentru realizarea proiectului, au adus zeci de paleţi, pe care i-au montat și i-au vopsit în culori calde. Copiii care au aflat ce li se pregăteşte au fost extrem de încântați, scrie adevarul.ro.
“Am auzit că luni, când vom merge la şcoală, vom avea o surpriză. Abia aştept să văd amfiteatrul. Mai bine aşa, decât închişi ca-n cuşcă. În aer liber, cu siguranţă va fi altfel”, se bucură Andreea, una dintre elevele şcolii. “Am contribuit fiecare. Unii cu materiale, alţii cu realizarea proiectului, alţii au vopsit băncile. Sunt convinsă că, într-un astfel de cadru, copiii vor fi mult mai optimişti şi vor trece mai uşor peste această perioadă dificilă”, crede Aura Urziceanu, unul dintre părinți.
Profesorii de la “Mircea Eliade” au aplaudat şi ei iniţiativa părinţilor, iar câţiva au venit chiar să dea o mână de ajutor.
“Vom putea desfăşura în aer liber mai multe lecţii. Copiii se vor simţi cu siguranţă mult mai bine într-un astfel de loc”, afirmă Elena Cercel, profesor de educaţie plastică.
În această şcoală sunt 1.220 de elevi şi 39 de clase. Decizia unanimă a fost ca fiecare clasă să înveţe în clasa–amfiteatru câte o oră pe săptămână.