Elisabeta Ludwig: «Trebuia să trăiască şi să sufere ca fetiţa mea!»

2 august 2011 15:37   Național
Ultima actualizare:

A plătit cu viaţa crima făcută acum şase săptămâni. Bărbatul din Jimbolia, judeţul Timiş, care a ucis cu bestialitate o fetiţă de numai zece ani, a murit, luni seara, la spitalul unde fusese internat după ce încercase să se spânzure.

Vestea că a murit Andrei Gyarmati (40 de ani), cel care a curmat zilele micuţei pe Monika Ludwig, de numai 10 anişori, nu aduce alinare familiei fetiţei. Mama copilei, Elisabeta Ludwig spune că nu o răzbună moartea criminalului.

„Degeaba a murit, fetiţa mea nu se va mai întoarce niciodată. Trebuia să moară în chinuri sau să îşi ispăşească pedeapsa maximă, să sufere, cum a suferit Monika mea, în ultimele clipe de viaţă!", a declarat femeia, îndurerată.

Asasinul a murit singur, în spitalul. Mama sa l-a renegat, în urma crimei. Localnicii din Jimbolia spun că mama monstrului pedofil a fost văzută în casa Ludwig, după crimă.

„Mama lui Andrei mergea la familia Ludwig în casă şi aducea dulciuri pentru sora cea mică a Monikăi. Spunea că nu îi pasă de fiul ei, pe care îl numea criminal şi l-a renegat. Îi păsa doar de aia mică şi vroia să ajute familia, pentru că îi părea rău de ce a făcut fiu-su", povesteşte un localnic din Jimbolia.

"Pacientul a intrat de două ori în stop cardiac şi nu a mai răspuns eforturilor de resuscitare ale medicilor"Ramona Gâdea, reprezentant al Spitalului Municipal Timişoara

"Luni, a fost pentru prima dată când deţinutul a rămas singur în celulă pentru 10 minute"Emil Andrei, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş

A ajuns la spital în comă de gradul IV

Andrei Gyarmati a fost adus, luni, la secţia Terapie Intensivă a Spitalului Municipal din Timişoara, după ce a încercat să îşi pună ştreangul de gât în arest.

Monstrul pedofil a mai trăit 12 ore după ce a fost găsit în ştreang

După ce a refuzat să meargă la plimbător, bărbatul şi-a improvizat o spânzurătoare dintr-un cearşaf, pe care l-a legat de neonul din celulă. După ce a fost resuscitat de medici, a mai trăit 12 ore, în comă de gradul IV.

Monika a fost găsită moartă într-un canal

Monika Ludwig, copila de 10 de ani, din Comloşu Mare, judeţul Timiş, care a fost deflorată cu un deget, apoi ucisă, se afla în vacanţă la bunici.

Agresorul, Andrei Gyarmati, un apropiat al bunicilor copilei, a luat-o la o plimbare, la 18 iunie. Agresorul şi rudele victimei se cunoşteau de mai bine de 20 de ani.

După ce a omorât-o pe fată, criminalul i-a aruncat trupul într-un canal şi s-a întors în casa rudelor victimei. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, asasinul a stat la masă cu bunica fetei si a băut o cafea, apoi s-a culcat în casa rudelor victimei.

Micuţa a murit în cele mai groaznice chinuri. Avea faţa plină de lovituri şi de sânge când a fost găsită.

Citeşte şi:

Monstrul pedofil a vrut să se spânzure de neonul celulei

Monstrul care a batjocorit şi violat fetiţa de 10 ani din Jimbolia a încercat să se sinucidă în arest

Monstrul care a violat şi ucis fetiţa de 10 de ani din Jimbolia era îndrăgostit de victimă, spun psihologii

Mai multe