Elodia a fost declarată, oficial, moartă

7 februarie 2012 11:37   Național
Ultima actualizare:

Documentul este eliberat la Câmpulung fiindcă aici s-a născut Elodia, iar certificatul de deces urmează să fie ridicat de avocata familiei Ghinescu, Crina Radu. Acesta a putut fi, în sfârşit, emis de Primărie, după ce sentinţa de declarare a morţii Elodiei, dată de Judecătoria Braşov, nu a fost atacată cu apel în termenul prevăzut de lege şi a rămas definitivă.

Odată ridicat certificatul de deces, acesta va fi anexat la dosarul de omor în care soţul avocatei, poliţistul Cristian Cioacă, este cercetat pentru uciderea Elodiei Ghinescu. Dosarul se află în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.    

La 29 august 2007, Elodia a fost văzută ultima dată în viaţă. Cristian Cioacă, soţul avocatei, i-a anunţat dispariţia la poliţie abia la 5 septembrie 2007. Poliţistul a devenit suspectul principal şi se presupunea deja că Elodia este moartă. La 19 septembrie 2007 a început cercetarea penală a lui Cioacă pentru omor. În octombrie 2007 au demarat căutările trupului Elodiei Ghinescu. Scotocirile în pădurile şi în lacurile din Braşov, Argeş şi Covasna au continuat şi în 2008, şi 2009, însă fără niciun rezultat.

Mai multe