Elodia Ghinescu nu s-a ascuns printre măicuţe!

27 ianuarie 2013 18:02   Național
Ultima actualizare:

Vrea să demonstreze cu orice preţ că soţia sa trăieşte, în ciuda faptului că ea a fost declarată oficial moartă. Biserica nu l-a ajutat în acest sens, anunţând, sâmbătă, conform PRO TV, că a terminat de verificat toate cele 310 mănăstiri şi schituri de maici din ţară.

Numele avocatei nu apare însă nicăieri. În schimb, Cioacă a scos un alt "as" din mânecă: a mai găsit o persoană care spune că a dat nas în nas cu Elodia în ultimii cinci ani. Este vorba despre o femeie care, susţine poliţistul, a călătorit împreună cu avocata dispărută într-un avion pe ruta Bucureşti - Frankfurt, după data la care a fost dată dispărută aceasta. Apărătorul poliţistului o va aduce în instanţă pe această femeie şi susţine cu tărie că nu are nici o emoţie şi abia aşteaptă ca dosarul clientului său să ajungă în faţa judecătorilor.

"Nu cred că acest lucru se va întâmpla astăzi, pentru că mai sunt nişte paşi de făcut în dosar. Noi mai avem şi alte probe pe care le vom expune magistraţilor", ne-a declarat Maria Vasii, avocatul lui Cristian Cioacă. Astăzi, însă, se va da verdictul în dosarul privind plasamentul copilului Elodiei şi al lui Cristian Cioacă. Patrik (8 ani) va afla dacă va rămâne în continuare în grija rudelor tatălui sau va fi luat în plasament de bunica maternă, Emilia Ghinescu.

Mai multe