Emil Boc s-a vaccinat cu o doză din lotul cu probleme de la AstraZeneca. Ce spune edilul despre simptome
Lotul cu probleme al vaccinului AstraZeneca este subiectul zilei în România. Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat pentru Ziua de Cluj că a fost imunizat chiar cu o doză din lotul respectiv, retras momentan de la vaccinare.
„Chiar cu ăla m-am vaccinat. Am reținut aseară numărul 2856 și, dimineața, când am ajuns la birou am verificat. Asta-i viața! Nu am avut alte simptome decât cele obișnuite unei răceli sau simptomele pe care le-am avut în copilărie la vaccinare”, a declarat edilul din Cluj-Napoca într-o emisiune online a publicației Ziua de Cluj, citată de Libertatea.ro. „Eu am încredere în Uniunea Europeană, se fac analizele de rigoare și sunt convins că deciziile vor fi luate în consecință, ținând cont de interesul sănătății populației”, a mai spus, vineri Emil Boc, la Ziua Live.
Emil Boc îndeamnă oamenii să se vaccineze
„Vaccinati-vă într-un număr cât mai mare! Într-o formă sau alta, va exista un pașaport de vaccinare la nivelul UE. Intuiția îmi spune că va trebui un astfel de document pentru accesul la evenimente, concerte, festivaluri, meciuri de fotbal, călătorii în străinătate. Faceți vaccinul, va fi simplu pentru pentru a te apropia de viața dinainte”, a mai spus primarul orașului Cluj-Napoca.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că peste 77.000 de doze de vaccin din lotul AstraZeneca oprit de la utilizare în Italia au fost folosite deja în România, fiind rămase peste 4.200 de doze. "Ca măsură de extremă precauţie s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenţiei Europene a Medicamentului", arată CNCAV. Premierul Florin Cîţu a afirmat că decizia a fost luată din precauţie.
Citește și:
Primarul Bacăului, vaccinat cu ser din lotul AstraZeneca cu probleme, confirmat cu COVID-19
Totul despre cele 3 vaccinuri care se vor face în România: Pfizer, Moderna și AstraZeneca