Episcopul Hușilor, dat afară pentru sex

14 iulie 2017 21:12   Național
Ultima actualizare:

Scandalul de la Episcopia Huşilor, în care este implicat cel mai înalt ierarh, a ajuns la Patriarhie. Episcopul Corneliu Bârlădeanu a fost recunoscut şi de oficialii Bisericii ca fiind protagonistul înregistrării pornografice. În filmuleţul de câteva minute este chiar episcopul, alături de un alt bărbat, în timp ce fac sex.

”Cu mare strângere de inimă am fost constrâns să vizionez această înregistrare şi afirm fără urmă de îndoială că persoana care apare în aceste înregistrări este Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu”, a declarat la Antena 3, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. Înaltul prelat acuzat de aceste scene va fi obligat să renunţe la misiunea preoţească.

”Acest film a fost astăzi vizionat, nu ştiu ce se va întâmpla acolo, dar cred că poate fi dovedit din punct de vedere juridic de către organele judiciare. Sinodul Mitropolitan urmează să se întrunească şi să ia decizia de sancţionare. Urmează, ca paşi, aprecierea vinovăţiei, datorită persoanei implicate, fapt care determină gravitatea faptei, urmează să se facă propuneri de sancţionare către Sfântul Sinod de la Bucureşti. Aceste fapte ţin de inimaginabil, când vine vorba de morala creştină, Biserica va judeca asta din considerente exclusiv morale, sunt fapte care îl fac pe episcopul Huşilor incompatibil să chivernisească eparhia. Cred că va fi sfătuit să se retragă, această decizie o poate lua şi singur”, a mai afirmat Vasile Bănescu. Această dezvăluire a pornit, în fond, ca un şantaj la adresa episcopului, căruia i s-au cerut bani pentru a nu fi difuzate imaginile. Cei care l-au şantajat au fost chiar trei preoţi, arestaţi şi trimişi în judecată pentru această faptă.

Mai multe