Era să-i cadă tavanul în cap, pe patul de spital

19 ianuarie 2012 17:01   Național
Ultima actualizare:

Nu mai eşti în siguranţă nici în spitale! La această concluzie a ajuns un bărbat din Craiova care, pe patul de spital, s-a ales cu o rană după ce i-a căzut tavanul în cap.

La unul dintre etajele Spitalului Judeţean Craiova se fac lucrări de moderinizare. Un nivel mai jos, tavanul se desprinde şi cade peste pacienţi.

A păţit-o, ieri, Constantin Puiu, în vârstă de 57 de ani, care abia suferise o intervenţie chirurgicală.

„Bine că nu am păţit ceva mai rău. Eu sunt operat de prostată şi stau mai mult la pat. Când am văzut că se desprinde bucata de tencuială am încercat să mă feresc, iar astfel nu am fost rănit grav. Nu este normal ce s-a întâmplat, dar asta este. Ce pot să fac eu acuma? Am fost curăţat unde am rănile şi sper ca totul să fie bine", a povestit bărbatul.

Medicul Secţiei de Urologie din Craiova e revoltat. Mugur Riza spune că nu este posibil ca un bolnav să păţească aşa ceva.

Medicul Mugur Riza ne-a arătat de unde s-a prăbuşit tavanul

„Sunt îngrozit de ce s-a întâmplat. Pacientul este operat de două zile. S-a târât până la marginea patului de frică, iar astfel a reuşit să nu păţească ceva mai grav. Are o plagă la cap, iar în zilele următoare medicii de la neurochirurgie îi vor face mai multe investigaţii", a spus Riza.

Conducerea Spitalului spune că pacientul a suferit doar o rană uşoară. „De vină sunt angajaţii firmei care execută lucrările la etajul superior. Aceştia ar fi trebuit să-şi ia măsurile necesare să nu se întâmple astfel de accidente", a spus Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt din cadrul Spitalului din Craiova.

Mai multe