Eşti de acord? ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ pentru ucigaşul japonezei
Trei crime, cinci violuri şi şapte tâlhării, acestea sunt faptele pentru care Nicolae Vlad este judecat la Curtea de Apel. Vineri, au fost audiaţi câţiva martori, iar anchetatorii au solicitat închisoare pe viaţă pentru Nicolae Vlad.
Inculpatul susţine însă în continuare că nu este vinovat pentru aceste crime, susţine că poliţiştii i-au înscenat toate aceste crime pentru că aveau ciudă pe el. Acesta chiar s-a plâns că este foarte bolnav şi vrea în continuare să fie judecat în stare de libertate pentru a-şi trata bolile de care suferă, fără să poată să susţină care sunt acestea.
Nicolae Vlad s-a plâns judecătorului că paznicii din închisoare l-au bătut de foarte multe ori şi îi vorbesc foarte urât.
Judecătorul s-a retras pentru a da o sentinţă. Aceasta va fi dată publicităţii peste abia o săptămână şi jumătate, practic atunci când va avea loc ultimul termen din acest dosar.
Yurika a fost omorâtă pe data de 15 august, la scurt timp după ce a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă.