Eşti scandalagiu? Rişti să faci închisoare!

15 iulie 2012 13:59   Național
Ultima actualizare:

Locatarii care tulbură liniştea şi ordinea publică, persoanele care ocupă abuziv imobile ce aparţin altora dar şi cei care sunt cunoscuţi drept reclamagii riscă puşcăria sau pot fi aspru amendaţi. Specialistul Click! Mihai Mereuţă ne explică ce spune leagea.

Tulburarea ordinii şi liniştii publice

Art. 371. Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Tulburarea de posesie

Art.256. Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Inducerea în eroare a organelor judiciare

Art. 268. Sesizarea penală făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Procedarea sau ticluirea de probe nereale în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plânegerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale.

Mai multe