Etapa a III-a de vaccinare. La ce oră se deschid listele de așteptare în fiecare județ

15 martie 2021 9:05   Național
Ultima actualizare:

Campania de vacccinare din România intră de luni, 15 martie 2021, în etapa a treia, care va fi deschisă tuturor persoanelor care au împlinit 16 ani și care doresc să se vaccineze.

În localităţile cu rata de infectare de peste 4,5 la 1.000 de locuitori, va începe vaccinarea propriu-zisă a persoanelor care s-au programat deja. 

Pentru ceilalți, vor fi alcătuite liste de așteptare. Oamenii se pot înscrie pe platforma națională de vaccinare sau prin intermediul call-center-ului.

Programul pentru deschiderea listelor de așteptare

9:00-11:00 Centre de vaccinare din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna.

11:00-13:00 Centre de vaccinare din județele Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova.

13:00-15:00 Centre de vaccinare din județele Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Ce spune premierul Florin Cîțu despre etapa a III-a de vaccinare

"Etapa a III-a de vaccinare începe mâine. Este foarte simplu. Dacă doriţi să vă vaccinaţi, înscrierea se face prin intermediul listelor de aşteptare. Peste 1,5 milioane de beneficiari sunt înscrişi pe platforma electronică, din care aproximativ 500.000 sunt din rândul populaţiei generale. Programarea se face online sau prin call center! Apoi veţi primi notificarea locului disponibil în centrul pentru care aţi optat”, a scris premierul Florin Cîțu, duminică, 14 martie, pe Facebook, unde a menționat și că „vaccinarea nu este obligatorie, dar este singura soluţie pentru a reveni la normalitate cât mai curând”.

Mai multe