Eugen Tomac și-a dat demisia din funcția de președinte al PMP. Cine va conduce partidul

9 decembrie 2020 13:34   Național
Ultima actualizare:

Cutremur în PMP, partidul fondat de Traian Băsescu. Pentru că formațiunea sa nu a reușit să intre în Parlament, Eugen Tomac președintele formațiunii și-a dat demisia. Marius Paşcan preia conducerea interimară a partidului. Traian Băsescu a anunțat că alegerile legislative din 2020 sunt primele în care el nu a candidat pentru partid

Eugen Tomac a anunțat că potrivit ultimelor rezultate de la Biroul Electoral Central, partidul are un scor de 4,90 sub pragul de 5 necesar accederii în Parlament. Fostul președinte a anunțat miercuri că PMP a depus aproape 1.100 de contestaţii, existând secţii în care PMP nu are niciun vot deşi membri ai partidului spun că au votat.

Cum și-a motivat Eugen Tomac demisia

”Am avut în această dimineaţă o şedinţă lungă cu colegii mei din PMP, Colegiul naţional al PMP şi pentru că sunt conştient că cu toţii ne doream mai mult, cu toţii aşteptam un rezultat mult mai bun, am luat decizia de a informa pe colegii că îmi asum acest rezultat care ne nemulţumeşte, mă nemulţumeşte, dar în politică trebuie să priveşti viaţa în ochi exact aşa cum este şi să îţi asumi şi lucruririle care îţi plac şi lucrurile care îţi plac mai puţin. Prin urmare, pentru că îmi asum acest rezultat mi-am depus demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară urmând ca colegul meu preşedintele executiv Marius Paşcan se preia funcţia de preşedinte interimar al PMP şi bineînţeles să ne consultăm în următoarea perioadă, să organizăm un nou congres”, a declarat Tomac potrivit news.ro.

Citiți și

Liderul PMP Eugen Tomac vrea ca persoanele în vârstă să iasă din casă cu Poliţia

Congres PMP. Traian Băsescu se retrage din fruntea partidului. Tomac, noul preşedinte

Mai multe