Euro a urcat la 4,45 lei, maximul lunii februarie

18 februarie 2015 13:59   Național
Ultima actualizare:

Cursul anunţat de BNR pentru euro a crescut miercuri cu 0,23 bani, la 4,4503 lei, maximul lunii februarie, potrivit Mediafax.

BNR a anunţat marţi un curs de 4,4480 lei pentru euro şi de 4,1895 lei pentru franc.

Cursul euro a urcat miercuri peste 4,45 lei pentru prima dată în luna februarie. Anterior, euro a fost cotat peste 4,45 lei cel mai recent pe 28 ianuarie, când a fost anunţat de BNR la 4,4585 lei.

Pentru dolar, banca centrală a publicat o referinţă în urcare cu 0,27 bani, de la 3,9052 lei la 3,9079 lei. Referinţa record pentru dolar a fost înregistrată tot pe 23 ianuarie, dată la care moneda americană a fost cotată la 3,9980 lei.

Francul elveţian a atins pe 23 ianuarie un maxim istoric, de 4,5817 lei, ca urmare a eliminării la mijlocul lunii a plafonului minim de 1,2 franci/euro impus de Banca Elveţiei. La cursul de marţi, francul se plasează cu 9,2% sub recordul din 23 ianuarie, dar se află cu 11,2% peste referinţa BNR din 14 ianuarie, ultima înainte de anunţul Băncii Elveţiei.

Miercuri, aproape de ora 13:00, francul elveţian era tranzacţionat pe pieţele externe în stagnare faţă de ultimele tranzacţii de marţi, la 0,9350 euro. Marţi la ora 13:00, francul se situa pe pieţele externe la 0,9415 euro.

Mai multe