Evaluare Națională 2021. Noua programă, bazată pe gândire critică și competențe. Ce trebuie să știe elevii
Evaluare Națională 2021. Anul acesta, elevii care susțin Evaluarea Națională vor da examenul după o programă nouă, diferită de cea de până acum. Aceasta se bazează pe competențe, gândire logică și critică, pe analiză și sinteză. În acest fel, copiii nu vor mai fi obligați să memoreze pagini întregi de comentarii, ci își vor pune mintea la contribuție și vor gândi liber.
Pentru pregătirea elevilor care vor susține în acest an Evaluarea Națională după noua programă, Ministerul Educaţiei a publicat mai multe teste de antrenament. Motivul? Copiii trebuie obișnuiți din timp cu schimbarea, ei trebuie să renunțe la a mai „toci” comentarii. În schimb, ei sunt încurajați să-și exerseze gândirea liberă, critică și analitică.
Până acum, elevii erau obișnuiți să memoreze comentariile pe care le dicta profesorul la clasă, iar apoi le reproduceau cuvânt cu cuvânt pe foaia de examen. Practic, Limba și Literatura Română era un examen prin care se testa capacitatea de memorare a unui copil și nu capacitatea sa de a înțelege ceea de scrie în lucrare. Începând cu acest an, regulile se schimbă!
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat deja că programa pentru Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a va fi "adaptata conform realității acestui an". "Tematica de examen va fi stabilită, adaptată, corelată cu realitățile acestui an. Nu are niciun sens să negăm faptul că în educație au fost pierderi. Important este sa identificam corect acele pierderi și să compensam prin acțiuni remediale", a afirmat ministrul saptamana trecuta.
Evaluare Națională 2021, calendar
Calendarul examenului de Evaluare Națională a rămas neschimbat
- 07 – 11 iunie 2021 - Înscrierea la evaluarea națională
- 11 iunie 2021 - Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
- 22 iunie 2021 - Limba și literatura romana – proba scrisă
- 24 iunie 2021 - Matematica – proba scrisă
- 25 iunie 2021 - Limba și literatura maternă – proba scrisă
- 29 iunie 2021 - Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
- 29 iunie 2021 – 30 iunie 2021 - Depunerea contestațiilor
- 30 iunie – 4 iulie 2021 - Soluționarea contestațiilor
- 4 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor finale
Simulare evaluare națională 2021. Proba la Limba și literatura română
Simularea examenului de Evaluare Naţională pentru elevii din clasa a VIII-a a început luni, 29 martie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Conform calendarului, marţi, 30 martie, este programată proba scrisă la Matematică, iar în 31 martie - proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afișate pe 16 aprilie și nu vor fi trecute în catalog.
Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale în anul şcolar 2020-2021 sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.
Simulare Evaluare Națională 2021. Ce se întâmplă cu elevii în carantină
Elevii înmatriculaţi în unităţile de învăţământ din localităţile carantinate vor putea susţine simulări ale examenelor naţionale, cu prezenţă fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele şcolare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021.
Potrivit unei adrese a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, elevii din zonele carantinate se vor putea deplasa la unităţile de învăţământ din afara localităţii carantinate, la care învaţă, pentru a participa la simularea examenelor naţionale.
"Având în vedere faptul că în perioada 22 - 31 martie se desfăşoară simulările pentru evaluările naţionale 2021 şi examenele naţionale de Bacalaureat, menţionăm că deplasarea elevilor în vederea participării la simulările pentru examenele naţionale este circumscrisă altor motive justificate din ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de urgenţă privind instituirea carantinei zonale şi reprezintă o excepţie de la măsura interzicerii circulaţiei persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei în interiorul şi în afara zonei carantinate", se arată în document.
Sorin Cîmpeanu: „2,5% din numărul total de şcoli nu vor putea organiza simularea acum”
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că 2,5% din numărul total de şcoli nu vor putea organiza simularea Evaluării Naţionale în această perioadă, acest lucru urmând să se întâmple de îndată ce localităţile în care funcţionează aceste şcoli vor ieşi din carantină. „2,5% din numărul total de şcoli nu vor putea organiza simularea acum. Conform ordinului de ministru, vor putea organiza simularea de îndată ce ies din carantină localităţile în care funcţionează aceste şcoli", a declarat Sorin Cîmpeanu, luni, la Palatul Parlamentului.
CITEȘTE ȘI: Înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021 - 2022 începe luni, 29 martie