Evaluarea națională 2021. Nota 3 la Mate, nota 8,90 după contestație. Ce spune mama elevei

6 iulie 2021 21:09   Național
Ultima actualizare:

Diferență șocantă în cazul unei eleve din Galați, care a susținut Evaluarea Națională. Candidata de la Şcoala Gimnazială Nr. 28 a primit la Matematică nota 8,90 în urma contestaţiei. Aceasta a fost notată, iniţial, cu nota 3. Mama fetei spune că șocul a fost mare pentru toată familia, dar mai ales pentru copilă.

Inspectorul școlar județean susţine că a fost sesizată Comisia naţională de Evaluare Naţională, însă nu cunoaşte ce decizie se va lua în privinţa profesorilor evaluatori respectivi deoarece aceştia sunt din alt judeţ. De altfel, contestaţiile de la Evaluarea Naţională au scos la iveală diferenţe uriaşe între nota iniţială şi cea de după contestaţie. Peste 12.500 de copii de clasa a opta care au avut curajul să conteste s-au trezit cu diferenţe semnificative, de trei puncte sau mai mult. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Digi24 că se aşteaptă ca la Bacalaureat 2021 să fie diferenţe şi mai mari. „Aceste diferenţe subiective au fost tot timpul anului, anul aceste au fost mai puţine decât în alt an, pentru prima oară structura subiectelor a fost pe modelul PISA şi au fost punctaje detaliate”, a spus Cîmpeanu.

"A fost o traumă. Şocul şi emoţiile au fost foarte mari"

Mama fetei a declarat pentru Adevarul.ro că au fost şocaţi de nota primită, crezând iniţial că au greşit codul. „Fetiţa mea a fost mereu un copil de 9 şi 10, cuminte, bun, muncitor, care nu a pus niciodată probleme. De asta şocul a fost, probabil, şi mai mare. Când a ieşit din examen, ştia cu aproximaţie ce notă va obţine. S-a consultat şi cu doamna profesoară de matematică. Ştia unde a greşit, nu s-a aşteptat să primească nota 3. Am fost şocaţi, am simţit că ne fuge pămânul de sub picioare. Iniţial am crezut că am băgat alt cod, am repetat de mai multe ori operaţiunea. Fetiţei nu îi venea să creadă. Doar afirma: asta nu e nota mea, asta nu e nota. A fost o traumă. Şocul şi emoţiile au fost foarte mari”, povesteşte Roxana Necula, mama elevei.

Citește continuarea pe ww.adevarul.ro

Mai multe