Ex-primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi Cornel Penescu, condamnaţi pentru mită. Vezi cât au primit!
Vor sta trei ani după gratii! Asta a decis, joi, Curtea Supremă în cazul fostului primar, Antonie Solomon, şi omul de afaceri, Cornel Penescu. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la un Complet de cinci judecători de la Instanţa Supremă.
Cei doi au primit câte trei ani de închisoare cu executare, în dosarul “Mita de la PIC”.
Pe 19 martie 2010, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Piteşti a dispus trimiterea în judecată a senatorului Antonie Solomon. Fostul primar este acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la Cornel Penescu, unul dintre proprietarii lanţului de hipermarketuri PIC, scrie adevărul.ro.
Cornel Penescu
Banii ar fi fost plătiţi pentru a elibera autorizaţia de construcţie pentru un asemenea magazin în Craiova, pe un teren aflat în litigiu, şi pentru a conecta noul hipermarket la reţeaua publică de transport în comun. Edilul a petrecut şase luni în arest preventiv, în perioada martie-septembrie 2010.
Procurorii au decis şi trimiterea în judecată a omului de afaceri Cornel Penescu, acuzat de dare de mită în formă continuată. Potrivit anchetatorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie în perioada februarie-martie 2006, Solomon ar fi primit, în mai multe tranşe, suma de 40.000 de euro de la Cornel Penescu, pentru a emite o autorizaţie de construcţie ilegală.
Citeşte şi: