Examen de rezidenţiat pentru 8.800 de absolvenţi de medicină şi farmacie
Zi de duminică cu emoţii mari pentru viitorii medici. Ministerul Sănătăţii organizează concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. La fel ca în anii trecuţi, examenul se va desfăşura în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.
Peste 8.800 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie susţin, duminică, examenul de rezidenţiat. Proba se desfăşoară în şase centre universitare, pe durata a patru ore.
"Anul acesta nu schimbăm regulile în timpul jocului, dar, în condiţiile în care resursa umană este deficitară căutăm soluţii ca toţi absolvenţii care reuşesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe ţară, să fie admişi. Urez succes tuturor participanţilor la concurs şi îi asigur de tot suportul noii echipe a Ministerului Sănătăţii”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătăţii.
Candidaţii trebuie să rezolve un test grilă cu 200 de întrebări, pe durata a patru ore.
Cea mai mare concurenţă este la Farmacie, de 3 candidaţi pe un loc
În această sesiune au depus dosarele pentru participare la concurs un număr de 8.876 tineri absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie (6.283 medicină, 1.740 medicină dentară, 853 farmacie). Aceştia candidează pe un număr de 4.710 locuri şi posturi pe cele 3 domenii de pregătire (3.960 locuri şi posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară şi 256 farmacie şi 96 locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie - MApN, Ministerul Justiţiei şi MAI).
”Pentru accesul în sala de concurs, candidaţii se vor legitima cu buletinul/cartea de identitate sau paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cetăţenii străini vor avea asupra lor paşaport/act de identitate - în termen de valabilitate. Acesta poate fi însoţit, după caz, de certificat de înregistrare sau permis de şedere. Candidaţii sunt rugaţi să se asigure că vor ajunge în timp util la sala de concurs, indiferent de condiţiile meteo. Candidaţii care şi-au schimbat numele între dată înscrierii şi dată concursului vor avea asupra lor acte doveditoare: certificat de căsătorie, hotărâre judecătorească etc”, a transmis Ministerul Sănătăţii.
Pentru această sesiune, Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu 558 numărul posturilor şi locurilor pe domeniul medicină, faţă de numărul de absolvenţi.
În perioada 17-19 decembrie 2019 se va face alegerea posturilor/locurilor de candidaţi în funcţie de punctajul obţinut. Între 6-14 ianuarie 2020, viitorii rezidenţi vor semna contractele individuale de muncă cu unităţile sanitare, iar între 14-16 ianuarie se va face repartiţia pe clinici de pregătire. Încadrarea în unităţile medicale ca rezidenţi este prevăzută în 1 februarie 2020.