Examenul auto va fi monitorizat video, de luni
Proba practică a examenului de obținere a permisului auto va fi înregistrată audio și video, în București și Ilfov, începând de luni, 3 iulie 2017. Fiecare autoturism care se află în examen va fi dotat cu o cameră de luat vederi, care va înregistra atât comportamentul la volan al candidaților, cât și modul în care aceștia sunt punctați de polițiștii examinatori.
Sistemul tehnic de monitorizare se instalează, într-un punct fix, în autovehiculul pe care este afişată vizibil menţiunea «EXAMEN», au anunțat reprezentanții Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV) București. Acesta se orientează paralel cu partea carosabilă, astfel încât să surprindă traficul pe direcţia de deplasare a autovehiculului.
Iată cum funcționează sistemul!
Conform acestora, nu se va înregistra proba practică pentru categoriile AM, A1, A2 şi A. Stocarea datelor se realizează astfel încât să permită identificarea exactă a înregistrărilor după examinator, ziua şi ora examinării.
Înregistrările audio şi video realizate nu reprezintă informaţii de interes public. În cazul în care candidatul contestă rezultatul probei practice, înregistrările vor fi puse la dispoziţia instanţei competente.
De luni, 3 iulie 2017, sistemul de înregistrare audio-video va fi operaţional la nivelul serviciile publice comunitare ale municipiului Bucureşti şi din județul Ilfov. În zilele următoare, acest mod de desfăşurare a probei practice se va aplica, etapizat, la nivelul tuturor serviciilor judeţene.