EXCLUSIV Am găsit un câine de luptă mort lângă locul unde a fost sfâşiat Ionuţ!
Reporterii Click! s-au întors, ieri, la locul unde Ionuţ a sfârşit mâncat de viu de câini. Nu mică ne-a fost mirarea când, la mai puţin de 100 m, am dat cu ochii de un pitbull, care zăcea mort pe malul lacului Tei. Veterinarii sosiţi la faţa locului ne-au spus că animalul e decedat de aproximativ trei săptămâni, exact perioada în care a pierit şi micuţul.
Oamenii nu pot accepta încă tragedia petrecută pe 2 septembrie. Tocmai de aceea, au început să vorbească. Sub protecţia anonimatului sau nu, aceştia pomensc tot mai des despre faptul că la un restaurant situat în Parcul Tei sunt crescuţi câini agresivi. O persoană care cunoaşte bine locul a mărturisit la Antena 1 că Ionuţ ar fi fost atacat de aceste animale, care aparţin chiar patronului localului. Mărturiile au fost întărite de mai multe persoane care au sunat la redacţia ziarului nostru. Imediat, am plecat pe teren pentru a verifica informaţiile. Bucureştenii găsiţi în parc ne-au arătat cu degetul acelaşi restaurant.
Kiki Bărbuceanu spune că este un pitbull
"Sunt câini mari şi răi acolo. Ne e şi frică să trecem pe lângă gard. Mergeţi acolo", ne-au îndrumat oamenii. Cei care pescuiau lângă local au spus acelaşi lucru. Am dat roată grădinii, însă, nici urmă de câini. Doar nişte găini ciuguleau prin curte. De când ne-am apropiat de gardul restaurantului am fost urmăriţi pas cu pas şi fotografiaţi. La un moment dat, bărbatul care s-a ţinut după noi l-a atenţionat pe unul din salariaţii localului despre prezenţa noastră în zonă. Cu toate astea, reprezentanţii restaurantului nu recunosc că ar deţine vreun câine. "Este o aberaţie. Am avut doi câni, dar au fost otrăviţi", ne-a declarat Mirela Matruşu, managerul localului. Întrebată când s-a întâmplat acest lucru, femeia s-a fâstâcit, iar la insistenţele noastre a spus cu jumătate de gură că "acum patru-cinci luni", dar că nu ştie ce rasă erau. Un pescar ne-a trimis apoi să vedem un câine de luptă mort.
“Am avut doi câni, dar au fost otrăviţi. Nu este adevărat că animalele noastre l-au omorât pe copil” Mirela Matruşu, managerul unui restaurant din parc
“La 500 de metri de restaurant e un câine de luptă mort, chiar pe malul lacului” Marian Iancu, pescar
Martorii spun că în acest loc de joacă au fost atacaţi copii de către câinii patronului de restaurant
Un pitbull zăcea pe malul lacului, la 500 de metri de restaurant şi la mai puţin de 100 de metri de locul unde a fost sfâşiat Ionuţ.
La câteva minute după noi, ne-am trezit acolo cu Kuki Bărbuceanu, şeful Vier Pfoten România, care auzise şi el de cadavrul misterios. "Este un pitbull. Se vede că a fost folosit în lupte. Este mort de aproximativ trei săptămâni. Ceea ce este foarte ciudat. Tot atunci a pierit şi copilul. Vreau să-l iau ca să-l analizez, deşi nu ştiu dacă se mai poate face ceva pentru că e în stare de putrefacţie", ne-a explicat veterinarul, în timp ce-l examina. Descoperirea noastră ar putea da peste cap ancheta procurorilor, care merg pe varianta că maidanezii prinşi deja l-au atact pe Ionuţ.
Primele informaţii despre câinele găsit mort în Parcul Tei: nu e maidanez
FOTO Terenul unde a murit copilul sfâşiat de câini a fost curăţat
Mărturiile unor persoane care ştiu ce se petrece în Parcul Tei
“Cu trei săptămâni înainte de moartea lui Ionuţ, din curtea restaurantului din parc au ieşit doi câini de luptă, au urmărit doi copii pe care i-au muşcat, i-au urmărit pe terenul de joacă. Sunt ai patronului de la restaurant, ospătarii de acolo au făcut câinii pierduţi. Camera de la terenul de fotbal din zonă nu mai este de atunci. Sunt doar şase camere video din 42, câte ar trebui să fie în mod normal. Şeful paznicilor din parc le-a interzis angajaţilor să vorbească despre asta”, a mărturisit un martor secret pentru Antena 1.
“Merg foarte des în parc şi cunosc acei câini din grădina restaurantului. De multe ori m-am gândit ce s-ar întâmpla dacă ar scăpa din acea curte. Erau dezlegaţi, foarte mari şi agresivi . Dacă treceai pe aleea din faţa grădinii lătrau fioroşi la gard. N-ar fi exclus ca acesta să fie adevărul despre moartea copilului. Şeful paznicilor îşi petrece multe seri la acel restaurant”, ne-a scris Mariana.
“Nu maidanezii au atacat copilul, acolo este un loc unde se antrenează câinii pentru lupte. Întămplător am trecut într-o zi pe acolo, fiindcă am rătăcit drumul. Am văzut cum asmuţeau doi câini negri unul contra altuia. Am am rupt-o la fugă, deşi sunt o femeie matură”, ne-a mărturisit o persoană care a ţinut să nu-şi divulge identitatea.
Mama lui Ionuţ: «Unde eşti ? Cum să te aduc înapoi acasă?»
Sufletele părinţilor plâng în tăcere. Sunt devastaţi şi nu pot trece peste nenorocirea care s-a abătut asupra familiei lor. Mama lui Ionuţ, copilul ucis de maidanezi în Capitală, a postat ieri un filmuleţ emoţionant pe contul ei de Facebook, cu poze ale copilului, ce se derulează pe o melodie ale cărei versuri te răscolesc.
Andreea Anghel îşi strigă durerea
Andreea Anghel, cea care l-a purtat în pântece pe îngeraşul său, îi transmite lui Ionuţ un mesaj. Îl împărtăşeşte cu noi toţi, pentru a înţelege că sufletul ei plânge de durere. Iată câteva pasaje: „Iubitul nostru Ionuţ. Unde eşti în clipa asta? Doar în visele mele... Lipseşti... dar eşti mereu la o bătaie de inimă de mine. Sunt pierdută acum fără tine... Există vreo cale să te găsesc? Există vreun semn pe care ar trebui să îl ştiu? Există vreun drum pe care aş putea să-l urmez ca să te aduc înapoi acasă?".
Emonţionant! Mesaj de la părinţi pentru Ionuţ: ”Unde eşti? Doar în visele mele”
UPDATE Tatăl băiatului ucis de câini: «Pentru mine este clar cum s-a petrecut tragedia»
«Jucăria lui Ionuţ va dormi în pătuţul lui de la grădiniţă»
REVOLTĂTOR! Familia copilului ucis de câini, ameninţată de susţinătorii maidanezilor